Actualitate Educaţie

„Educația sexuală“ din școli devine „educație sanitată“. Parlamentarii au votat o lege prin care au adus modificări

Comisia de Muncă a Camerei Deputaților a modificat legislația privind educația sexuală în școli, după ce un amendament susținut de parlamentari PSD și PNL a fost introdus într-un proiect de lege privind drepturile copiilor. Aceștia vor ca materia să nu se mai numească educație sexuală, ci sanitară, iar predarea să fie făcută doar cu acordul părinților.

Scris de 
 pe data 
29 mai, 2020

Președintele Comisiei, deputatul PSD Adrian Solomon, a spus, pentru Digi24.ro, că astfel reglementarea este „mai cuprinzătoare” iar în privința acordului din partea părintelui el a declarat că decizia nu poate fi a „unor indivizi care vor să smintească națiunea asta”.

La începutul lunii aprilie, a fost promulgată legea care obligă unităţile şcolare să organizeze, cel puţin o dată pe semestru, programe de educaţie pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.

Actul normativ în vigoare a modificat Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Conform acestuia, autorităţile locale și instituţiile publice sau private cu atribuţii în domeniul educaţiei au obligaţia de a derula în școli programe „în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”.

Însă patru parlamentari PSD și PNL au introdus în ședința de săptămâna aceasta a Comisiei pentru Muncă din Camera Deputaților un amendament prin care exprimarea „educație sexuală” este înlocuită cu „educație sanitară”.

Totodată, prin același amendament, programele de educație care includ această materie vor avea loc doar cu „acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor”.

Amendamentul modifică Legea 272/2004 printr-un alt proiect, inițiat de Guvern, și depus în Parlament în iunie 2019, ce vizează „accelerarea reformei structurii de protecţie a copilului în România, prin facilitarea şi urgentarea procedurilor de plasare a copilului instituţionalizat într-o familie”.

Acest proiect a fost adoptat în Senat în octombrie 2019, a primit raport favorabil în Camera Deputaților și a fost dezbătut în plen pe 9 martie. Însă, a fost trimis înapoi pentru un raport suplimentar. Până la ședința Comisiei de săptămâna aceasta, propunerea legislativă nu menționa aspectul educației sexuale în școli.

Autorii modificării sunt deputaţii Robert Sighiartău (PNL), Florica Cherecheş (PNL), Elena Hărătău (PSD), Steluţa-Gustica Cătăniciu (neafiliat), Adrian Solomon (PSD), Nicuşor Halici (PSD) şi senatorul Titus Corlăţean (PSD).

 

Actualitate