Actualitate

După 28 de ani, astăzi începe judecarea Mineriadei din 1990

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu este primul pe lista celor 18 acuzaţi. De asemenea, fostul şef al Guvernului, Petre Roman e şi el acuzat de implicare în Mineriada din vara anului 1990.

Scris de 
 pe data 
20 februarie, 2018

Astăzi, 20 februarie 2018, are loc prima înfăţişare în instanţă în dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990.

Printre inculpaţii care ar urma să vină în faţa judecătorilor Curţii Supreme se află fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma. Ei sunt acuzaţi, alături de Virgil Măgureanu, Adrian Sîrbu şi Gelu Voican Voiculescu, de crime împotriva umanităţii.

Dosarul Mineriadei are peste 400 de volume în care sunt descrise în detaliu toate faptele de violenţă care au dus la moartea a patru oameni şi la rănirea altor aproape 1.400.

Ion Iliescu, 15 iunie 1990, către mineri: „Vă mulţumesc, încă o dată, tututor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile. Că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică muncitorească, oameni de nădejde, şi la bine, dar mai ales la greu.” Mesajul de mulţumire al fostului preşedinte Ion Iliescu punea punct violențelor celor 10.000 de mineri, muncitori şi militari care au pus presiune pe protestatarii care ocupau, de luni bune, kilometrul 0 al Capitalei. După aproape 20 de ani de anchetă, procurorii au clasat cauza, în 2009. După alţi ani de procese la CEDO, victimele au obţinut reluarea cercetărilor, în februarie 2015.

Inculpaţii au decis organizarea şi coordonarea unui atac generalizat si sistematic lansat asupra unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti, atac în care au fost implicate forţe armate ale MI, MapN, SRI, precum şi peste 10 mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării”, spunea Marian Lazăr, procuror la Secţia Parchetelor Militar.

 

Actualitate