Actualitate

Dragnea rămâne după gratii. Judecătorii i-au respins cererea de eliberare condiționată

Editare foto: Constanta de Azi

Magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au respins cererea lui Liviu Dragnea de eliberare condiționată. „M-am reabilitat și cred că pot face bine dacă voi fi eliberat”, le-a spus judecătorilor. Decizia poate fi contestată.

Scris de 
 pe data 
27 aprilie, 2021

Liviu Dragnea rămâne după gratii, el putând face o nouă cerere de eliberare condiționată în 27 iunie, potrivit hotărârii de marți.

Judecătorii au analizat, marți, cererea lui Liviu Dragnea, după ce în urmă cu șase zile, el primise aviz pozitiv pentru eliberare din partea Comisiei Penitenciarului Rahova.

Marți, Liviu Dragnea a fost audiat prin videoconferință. El le-a spus judecătorilor de la Judecătoria Sectorului 5 că a stat destul în penitenciar și că s-a reabilitat.

„Cred că am stat destul în penitenciar. Vă rog să îmi admiteți cererea. M-am reabilitat și cred că pot face bine dacă voi fi eliberat”, le-a spus judecătorilor.

Avocata sa a susținut că el întrunește condițiile cerute de lege pentru eliberarea condiționată și că a plătit prejudiciul constatat în dosar. Potrivit apărătorului, la dosar există un punct de vedere al unei societăți comerciale care este dispusă să îl angajeze pe Dragnea după eliberare. În plus, avocatul a spus că el are și o locuință, astfel că „nu va fi o povară pentru societate” și „poate fi integrat ușor”.

În replică, procurorul DNA a cerut ca Dragnea să mai stea încă șase luni în închisoare. Procurorul a argumentat cu faptul că acesta încă nu acceptă că a încălcat legea și încă susține că a fost condamnat politic.

Actualitate