Dragnea, atac la adresa inițiatorului protestului #SÎEU: Niște șmecheri care urlă că au făcut un metru de autostradă
Liviu Dragnea s-a dezlanțuit vineri la adresa omului de afaceri Ștefan Mandachi care a inițiat protestul pentru autostrăzi și a construit, pe banii lui, un metru de autostradă. Liderul PSD susține că, în loc „să facă circ”, suceveanul ar fi trebuit să doneze banii.
Președintele PSD a susținut vineri, la Conferința de alegeri a PSD Dâmbovița, un discurs cu puternic accent naționalist, acuzând opoziția că vrea să taie salariile și să desființeze proprietatea privată pentru ca românii să ajungă „sclavi” în țara lor – „acest mic colț de lume pe care ni l-a dat Dumnezeu”.
El a lansat noi atacuri la adresa opoziției și a lui Klaus Iohannis, dar și la adresa suceveanului care a construit singurul metru de autostradă din Moldova.
Liviu Dragnea l-a numit pe Mandachi „șmecher” și „circar”, susținând că, în loc „să facă circ”, suceveanul ar fi trebuit să doneze banii.
„Ca să țipe unii acum că nu fac autostrăzi. Și niște șmecheri să urle că au făcut un metru de autostradă, când astăzi încep lucrările la Autostrada Moldova. Ei fac circ, noi facem autostrăzi. Ei țipă, noi dezvoltăm România. Acel om de afaceri care am înțeles că a cheltuit 100.000 euro pentru acest circ.
Dacă tot avea banii ăștia, putea să îi doneze. Legea aprobată în Parlament e Târgu Mureș-Iași. Ce căuta spre București? Totul este circ. Rămâne la latitudinea noastră să spunem adevărul. Nu vă cer să mințiți, să manipulați, vă cer să aveți curajul să spuneți oamenilor ce se întâmplă. Pentru că altfel îi lăsați pe acești circari conduși de leneși. Nu mai știu cum să îi zic lui Iohannis – leneș. Se supără, de fapt nu se supără că și pentru asta îi trebuie efort„, a declarat Liviu Dragnea.
Anunțat în urmă cu 11 zile, protestul inițiat de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi, care a construit primul și singurul metru de autostradă din Moldova, a devenit unul național, iar vineri, zeci de mii de oameni opresc lucrul, la ora 15.00, pentru 15 minute.