Actualitate

Dosarul Revoluției, finalizat și trimis în judecată. Inculpații sunt Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil Dumitrescu

Procurorul general Augustin Lazăr a anunțat că Secția Parchetelor Militare a înaintat instanței rechizitoriul în dosarul Revoluției, care a fost închis de mai multe ori și redeschis ultima dată în 2016, la presiunea CEDO.

Scris de 
 pe data 
8 aprilie, 2019

Procurorul general a spus că dosarul Revoluției cuprinde peste 3.000 de volume, iar pentru întocmirea rechizitoriului au fost administrate, în principal, probele obţinute după 13 iunie 2016, dată la care dosarul a fost redeschis.

Administrarea unui probatoriu în mai puțin 3 ani a fost posibilă datorită colaborării cu mai multe instituții, cărora le mulțumim – Ministerul Apărării, pentru identificarea și punerea la dispoziție a mai multor documente de arhivă, Senatul României, pentru stenograme, CNSAS, pentru punerea la dispoziție a informațiilor necesare, SRI, pentru identificarea, declasificarea și punerea la dispoziție a multor documente militare de arhivă și MAI și STS pentru sprijinul logistic“, a declarat procurorul general.

Augustin Lazăr a prezentat scuze pentru durata excesivă a anchetei penale. „Prezint public scuzele Ministerului Public pentru durata excesivă a duratei anchetei penale – aproape 30 de ani„, a afirmat Lazăr.

În acest dosar, în decembrie 2018 au fost inculpați pentru infracțiuni contra umanității Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil (Cico) Dumitrescu.

Probatoriul administrat, arată Parchetul, a relevat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia.

Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român. Cercetările vizează faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.

 

Actualitate