Discriminarea „penalilor“, taxată de CNCD. Klaus Iohannis a fost amendat cu 2.000 de lei
Președintele Klaus Iohannis a fost amendat cu 2.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) ca urmare a declarației în care a folosit apelativul „penali“ atunci când s-a referit la anumiți lideri politici.
CNCD a considerat miercuri, 9 mai, cu majoritate de 5 – 4, că termenul „penali” folosit de preşedintele Klaus Iohannis depăşeşte limita libertăţii de exprimare și i-au aplicat o amendă de 2.000 de lei.
În cazul şefei DNA, CNCD a respins plângerea. Laura Codruța Kovesi a folosit exprimarea „festivalul inculpaţilor”.
Ambele sesizări au fost făcute de site-ul luju.ro (Lumea Justitiei).
Declarația completă a președintelui Iohannis, din 15 februarie:
„Din punctul meu de vedere, lucrurile se pot rezuma la puţine cuvinte: nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea DNA. După părerea mea, această încercare e jalnică şi neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoaşteţi, dar îmi face plăcere să o repet. După părerea mea, DNA şi conducerea DNA fac o treabă foarte bună, iar acest atac, sau încercare de atac din partea unor penali e de natură să îmi confirme că DNA face o treabă bună.”
Klaus Iohannis și Laura Codruța Kovesi au făcut declarații și au comentat înregistrările date publicității de fostul deputat Vlad Cosma, care susține că procurori de la DNA Ploiești „fabrică” probe.
Șeful statului a anunțat, printr-un comunicat, că va contesta în instanță amenda CNCD.
- CNCD
- DNA
- Klaus Iohannis
- penali
- PSD