DEZVĂLUIRI! Chițac aproape de infarct de Halloween după ce Teo Hira s-a deghizat în Felicia Ovanesian
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Petrecerea de Halloween din Constanța a fost o super reușită, dar s-a lăsat și cu sperieturi mari. Una dintre victime a fost chiar primarul Vergil Chițac, care a fost la un pas de infarct după ce prietenul său și viitorul city manager Teo Hira a ales o costumație care pur și simplu l-a paralizat de frică.
„Foarte proastă inspirație să se deghizeze în Felicia Ovanesian. Vergil aproape că a căzut din picioare, a început să tremure, să strige: „Nu, nu, luați-o de aici, vă implor, să mă lase în pace”. I-am spus cu toții lui Hira, „Băi, Teo, las-o naibi, asta e costumație, vrei să rămânem fără primar”, ar fi povestit viceprimarul Ionuț Rusu.
Martorii povestesc că minute în șir au încercat să îl liniștească pe primar și să îi explice că Felicia nu era acolo, ci doar Teo Hira deghizat.