Actualitate Umor

Descoperire fantastică: tunel dacic chiar în intersecția din Tomis III. Săpăturile vor continua încă 3 ani

Editare foto: Constanta de Azi

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.

 pe data 
22 octombrie, 2021

A fost elucidat misterul săpătărilor din intersecția din Tomis III (b-dul Tomis cu Soveja) care durează deja de 2 ani. Din primele informații, se pare că este vorba despre un tunel dacic care a ieșit la suprafață după mai bine de 2.000 de ani.

Arheologii au declarat că în interiorul tunelului au fost găsite mai multe care romane și dacice, căruțe din Evul Medu și chiar și un tanc din al doilea Război Mondial, ceea ce ne arată că această intersecție problematică datează de mii de ani.

Această descoperire ne arată că intersecția de la Tomis III era una cu probleme încă de pe vremea dacilor. Atunci credem că au apărut primele cratere în drum, iar apoi dacii au profitat de situație și au creat un tunel.

În tunel nu am găsit aur sau monede, în schimb erau mulți stâlpișori, borduri, pergamente cu datorii, dar mai ales doze de vaccin de producție romană, pe care dacii, cel mai probabil, le-au aruncat sau le-au ascuns de romani”, povestește cercetătorul Antoniu Mânzuleanu.

În aceste condiții, autoritățile locale au anunțat că săpăturile și cercetările în intersecția de la Tomis III vor continua încă cel puțin 3 ani.

Pentru mai multe articole din categoria UMOR, Click AICI

Actualitate