Descinderi la Constanța. Cunoscut om de afaceri, acuzat de proxenetism. Deține hoteluri, restaurante și Cambridge School of Constanța
Omul de afaceri Nassar Ghaleb, care deține numeroase hoteluri de lux, restaurante, dar și școala privată Cambridge School of Constanta, a fost săltat de DIICOT fiind acuzat de proxenetism.
Alături de acesta, în dosar mai este cercetat și antrenorul lotului național feminin de bob și sanie, Paul Neagu. Cei doi sunt bănuiți că racolau sportive și sub promisiunea unor performanțe sportive internaționale le determinau să întrețină relații sexuale cu diverse persoane.
Potrivit procurorilor, antrenorul Paul Neagu s-ar fi ocupat cu racolarea victimelor, care ar fi fost apoi plasate în „grija” afaceristului Nassar Ghaleb, care le găzduia în hotelurile lui și le determina să se prostituieze.
Potrivit unui comunicat DIICOT, „în perioada 2013 – 2019, suspectul, în calitate de antrenor al unui lot național feminin de sporturi de iarnă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a recrutat trei persoane vătămate, prin abuz de autoritate și inducere în eroare, cu privire la obținerea unor perfomanțe sportive interne și internaționale, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției.”
Astfel, acesta le-a adăpostit pe victime în incinta sediului social aparținând unui centru sportiv situat în Municipiul Constanţa, și le-a transportat în țară și în străinătate, respectiv în mai multe locații din municipiul Constanța precum și pe teritoriul Germaniei, Principatului Monaco și Letoniei.
Astfel, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, de atașamentul emoțional și ulterior de starea de sănătate psihică precară, suspectul le-a constrâns fizic și moral să întrețină acte sexuale cu persoane de sex masculin, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale, sub forma unor sponsorizări oferite lotului național feminin de sporturi de iarnă”, afirmă procurorii.
Totodată, în cauză se efectuează cercetări şi faţă de Nassar Ghaleb, cetăţean român de naţionalitate libaneză, care, în perioada 2013-2019, i-a acordat ajutor lui Paul Neagu, prin punerea la dispoziţie, cu titlu gratuit, a unor spaţii de cazare pe care le deţinea, sportivelor lotului naţional, impunând ulterior cheltuieli fictive de cazare şi masa, a efectuat plăţi reprezentând sponsorizări, fiind principalul beneficiar al serviciilor sexuale la prestarea cărora au fost obligate victimele. Cei doi suspecţi vor fi aduşi la sediul DIICOT – Structura Centrală pentru audieri.
„În fapt, sumele de bani provenite din decontările frauduloase reprezentau o recompensă pentru serviciile sexuale oferite acestuia și persoanelor din anturajul său și o modalitate de a le menține în starea de dependență emoțională, în scopul exploatării sexuale”, spune DIICOT.
- DIICOT
- nassar ghaleb
- paul neagu