Politică

Deputatul PSD Andreea Cosma, audiată pentru prima oară în dosarul Ciuperceasca, în care e acuzată de corupţie

Andreea Cosma, deputat PSD. Foto: Digi 24

Andreea Cosma s-a prezentat, marţi, la instanţa supremă, pentru a fi audiată într-un dosar în care este acuzată la complicitate la abuz în serviciu.

Scris de 
 pe data 
25 aprilie, 2018

Andreea Cosma este audiată pentru prima oară în dosarul Ciuperceasca, transmite Mediafax.

E un proces în care am calitatea de complice la abuz în serviciu. Este dosar făcut de procurorul Savu Alfred, cel care compunea declaraţia fratelui meu în dosarul Tony Blair, împreună cu domnul Negulescu. Rechizitoriul e semnat de Onea Lucian (procuror-şef al DNA Ploieşti – n.r.). Magistraţilor o să le spun domeniul de aplicare, respectiv cum se aplică Legea notarilor şi Codul Civil, pe care cu siguranţă domnul Savu Alfred nu le-a citit niciodată, înainte să trimită în judecată un notar public”, a declarat deputatul Andreea Cosma, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), înainte de audiere.

Tot la instanţa supremă, se judecă solicitarea DNA de redeschidere a unei cauze în care este vizat procurorul suspendat Mircea Negulescu. Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că este vorba despre o plângere depusă pe numele magistratului, în care procurorul ar fi făcut verificări sumare. În cadrul dosarului deschis ca urmare a plângerii, nu ar fi fost audiate toate persoanele, astfel încât procurorul superior ierarhic celui care instrumenta cazul a infirmat soluţia de clasare.

Articolul complet AICI

Actualitate