Deputatul Bogdan Bola: Descoperirea cramelor dobrogene trebuie să fie un produs turistic de care regiunea noastră să profite
Deputatul Bogdan Bola (Forța Dreptei) este unul dintre inițiatorii proiectului de completare a OUG nr.142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional Secţiunea a VIII-a – zona cu resurse turistice, inițiativă prin care se dorește ca zonele unde există producători de vinuri să fie considerate cu potențial turistic și să poată genera dezvoltarea uneia sau mai multor forme de turism oenologic.
„Încă de la începutul mandatului meu am spus clar că interesele Dobrogei și ale dobrogenilor vor fi principala mea politică în Parlamentul României.
De aceea am și inițiat completarea OUG nr.142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional Secţiunea a VIII-a – zona cu resurse turistice, inițiativă prin care DORIM ca zonele unde există producători de vinuri să fie considerate cu potențial turistic și să poată genera dezvoltarea uneia sau mai multor forme de turism oenologic.
Chiar dacă această modificare legislativă a fost propusă într-o formă inițială incompletă, vizând doar producătorii de vinuri Denumire de Origine Controlată (DOC), acum am reușit, cu sprijinul domnului senator Remus Negoi, (căruia îi mulțumesc pentru sprijin și pe această cale), ca în ultima comisie raportoare din Senat să depunem un amendament prin care să fie incluse și zonele în care se află producătorii de vinuri varietale și vinuri cu Indicație Geografică Controlată.
Am eliminat așadar o discriminare care putea să apară între producătorii de vinuri DOC și cei de vinuri varietale și cu Indicație Geografică Controlată. Dintr-o regretabilă eroare, am fi exclus foarte mulți producători de vinuri din Dobrogea care, deși au vinuri medaliate pe plan național și internațional, nu ar fi beneficiat și ei de fondurile necesare dezvoltării turismului oenologic.
Astfel, în jurul acestor antreprenori de succes și a businessului pe care l-am proteja și dezvolta, comunitățile locale dobrogene vor putea să înflorească și să atragă turiști, am putea crea noi locuri de muncă și să apară alte mici afaceri locale conexe. În plus, cramele care produc vinuri varietale sau cu Indicație Geografică Controlată, având o activitate restrânsă pe un areal bine delimitat, reușesc să implice comunitățile locale în toată activitatea lor.
Descoperirea cramelor dobrogene, atât cele situate în arealul Dunării, cât și cele aflate pe colinele continentale bătute de soare și vânt, trebuie să fie un produs turistic de care regiunea noastră să profite.
De aceea, împreună cu domnul senator Negoi, vom merge până în pânzele albe cu susținerea acestei propuneri în Senatul României. În acest moment, având în vedere importanța amendamentului nostru, senatorii au dispus reanalizarea legii și convocarea comisiilor raportoare reunite în cel mai scurt timp.
Dobrogea merită mai mult, eu așa cred!“
Citește și:
- Deputat Bogdan Bola: Legea ce monopoliza transportul interjudețean, declarată neconstituțională. CC a admis sesizarea formulată de Forța Dreptei
- Deputat Bogdan Bola: Câtă vreme unor șoferi nu le va fi frică de urmări, va continua această haiducie criminală pe șoselele din România
- Deputat Bogdan Bola: România intră, în sfârșit, în normalitate și o să valorifice marea teritorială
- Bogdan Bola
- Bola
- Dobrogea
- Forta Dreptei