Deputați PSD propun pensie specială pentru șoferii parlamentarilor
Unii șoferi ai parlamentarilor ar putea ajunge la o pensie cu un venit mai mare decât cel din salariu. Șoferii putea câștiga și 200 de lei în plus, la pensia de serviciu. Florin Iordache, Şerban Nicolae şi Eugen Nicolicea sunt cei trei deputați PSD care au propus majorarea.
Funcţionarii din Parlament vor avea o bătrâneţe mai uşoară, le promite PSD. Ei deja primesc pensie specială, doar că aceasta nu creşte în funcţie de majorările aplicate, an de an, la salariul de bază.
Corecţia a fost făcută printr-un proiect de lege adoptat de Senat: „pensia de serviciu se actualizează cu majorarea salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar, aflat în activitate.”
Eugen Nicolicea, iniţiatorul legii: „Am solicitat acest lucru pentru că erau dezavantajaţi raportat la alţi funcţionari.”
Proiectul e acum la Camera Deputaţilor, for decizional. Se vor pronunţa asupra lui aleşii din Comisia pentru Buget-Finanţe, Drepturile Omului, Administraţie Publică şi Juridică. Apoi Comisia pentru Muncă va vota un raport, ca recomandare pentru plen.
Nicuşor Halici, preşedintele comisiei juridice din Camera Deputaţilor: „Cred că e o discuţie care trebuie dezbătută, vedem care sunt fundamentele, nu ştiu. (Reporter: Nu va îngreuna bugetul?) Păi oricum îl îngreunează şi astăzi.”
Cel mai bine plătit funcționar din Parlament este Secretarul General. Va primi o pensie specială de 16.000 lei. În timp ce un șofer angajat la Camera Deputaților ar putea avea o pensie specială de peste 3.700 lei, în condițiile în care astăzi câștigă puțin peste 3.400 lei.
Opoziţia critică majorările promise de social-democraţi. Îi acuză de populism în an cu două rânduri de alegeri: europarlamentare şi prezidenţiale.
Raluca Turcan, lider de grup al deputaílor PNL: „Ar face ca pensiile să fie mai mari decât salariile celor care muncesc pe aceeaşi funcţie. O prostie! Are un scop pur electoral.”