Deputat Bogdan Bola: Legea ce monopoliza transportul interjudețean, declarată neconstituțională. CC a admis sesizarea formulată de Forța Dreptei
Deputat Forța Dreptei Constanța, Bogdan Bola:
„Transportul interjudețean – în sprijinul oamenilor și al comunităților! Pe 5 noiembrie 2024, Curtea Constituțională a admis sesizarea formulată de noi de la Forța Dreptei, împreună cu colegi din USR și alți deputați neafiliați, declarând neconstituțională legea care crea un monopol în transportul interjudețean și bloca orice concurență loială.
Această decizie a confirmat ce am susținut noi și anume că transportul trebuie reglementat în interesul oamenilor, nu al operatorilor privilegiați. Știu, astfel de chestiuni sunt trecute rapid cu vederea în aceste momente electorale, însă personal cred că pentru asta eu am primit votul dumneavoastră în 2020.
Și chiar dacă mai avem mai puțin de o lună din acest mandat, pe 13 noiembrie 2024, am depus o inițiativă legislativă prin care propun următoarele:
Reglementarea transportului interjudețean ca „serviciu public”, conform regulamentelor europene;
Organizarea traseelor prin licitații transparente, cu criterii clare de tarifare, calitate și siguranță, pentru protecția consumatorilor și a pieței concurențiale;
Complementaritatea între transportul rutier și cel feroviar, pentru o mobilitate sustenabilă;
Garantarea accesului la transport pentru comunitățile izolate și pentru cei care depind de aceste servicii – elevi, profesori, angajați sau persoane vulnerabile.
Ce aduce nou propunerea Forța Dreptei Constanța:
Asigurăm „tarife accesibile” și programe clare de transport pentru cetățeni;
Creăm un cadru în care rutele nerentabile, dar esențiale, să fie susținute ca parte a unui serviciu public;
Punem accent pe calitatea și siguranța transportului, impunând criterii tehnice și de mediu moderne;
Respectăm decizia CCR și principiile economiei de piață, eliminând monopolurile și favorizările nejustificate;
Un obstacol major: PSD și PNL – deși am solicitat procedură de urgență pentru adoptarea acestui proiect, PSD și PNL se pregătesc să respingă această solicitare. Mai grav, există intenția de a emite o ordonanță de urgență care nu ar ține cont de decizia CCR, perpetuând astfel problemele de pe piața transportului interjudețean.
Ce înseamnă, de fapt, liberalizarea haotică propusă de PNL și PSD? Fără o reglementare clară, multe trasee considerate nerentabile riscă să fie abandonate. Acest lucru ar lăsa comunități întregi – mai ales acolo unde nu există transport feroviar – fără alternative de transport. Nu putem permite ca mobilitatea oamenilor să fie sacrificată pe altarul câștigurilor de moment ale unor operatori!
De ce contează acest proiect? Transportul interjudețean reglementat ca serviciu public înseamnă șanse egale, acces la educație, sănătate, locuri de muncă și participare la viața socială pentru toți cetățenii României. Este un pas înainte pentru modernizarea țării și protejarea interesului public.
Vă invităm să susțineți această inițiativă legislativă și să spunem împreună *NU* unei ordonanțe care ignoră decizia CCR și interesele cetățenilor!“
- Bogdan Bola
- Bola
- Forta Dreptei
- Forta Dreptei Constanta