Actualitate Administraţie

Deputat Bogdan Bola: Cetățenii trebuie să-și spună cuvântul cu privire la ce proiecte se vor face în comunitate și trebuie să aibă curajul de a cere administrațiilor locale bani pentru materializarea lor

Scris de 
 pe data 
20 august, 2024

Deputat Bogdan Bola:
„Anul acesta am inițiat un proiect legislativ care propune implementarea obligatorie a bugetării participative la nivelul unităților administrativ – teritoriale (orașe și municipii), prin modificarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

Scopul acestei inițiative, de a aloca un procent de minim 1% din veniturile proprii pentru bugetare participativă, este de a implica direct cetățenii în procesul de elaborare și aprobare a bugetelor locale, permițându-le să propună și să voteze proiecte de dezvoltare care să răspundă nevoilor comunității. Cine poate ști cel mai bine ce probleme sunt pe strada ta sau în cartierul tău, dacă nu chiar tu?

Consider că cetățenii trebuie să-și spună cuvântul cu privire la ce proiecte se vor face în comunitatea lor și trebuie să aibă curajul de a cere administrațiilor locale bani pentru materializarea lor. Iar banii pot veni prin bugetare participativă, un concept de care mulți politicieni și primari fug.

Încă din 2018 (la acea vreme eram consilier județean și membru PNL) am participat la elaborarea unui asemenea proiect, alături de reprezentanții USR, privind bugetarea participativă la nivelul Primăriei Constanța – „TU decizi pentru Constanța”. Vorbeam atunci despre faptul că această formă de bugetare este practic un instrument de management deschis, incluziv și transparent, instrument care permite participarea reală a cetățenilor la guvernarea orașului, anual, aceștia putând decide în mod direct cum se va cheltui un procent, clar definit în acest sens, din bugetul de dezvoltare.

Mult mai târziu, în 2022, Consiliul Local Constanța a implementat într-un final bugetarea participativă, însă orgoliile politice și-au spus cuvântul: doar câteva sute de constănțeni au votat proiectele propuse. De ce spun asta? Deoarece Primăria Constanța nu s-a implicat aproape deloc în promovarea și explicarea proiectelor venite din partea oamenilor și nu a venit în niciun fel în sprijinul implementării acestora. Doar pe internet au circulat câteva informații, sporadice și fără prea multe explicații, iar rezultatul s-a văzut prin slaba implicare a oamenilor în a vota proiectele.

Cu toate că bugetarea participativă aduce multiple beneficii – crește transparența și eficiența cheltuielilor publice, îmbunătățește calitatea serviciilor publice și consolidează democrația participativă – proiectul meu legialativ fost RESPINS de Senatul României în aprilie 2024 și acum este blocat în Camera Deputaților din cauza opoziției manifestate de majoritatea condusă de PSD. Este dezamăgitor să vedem această lipsă de deschidere față de democrația locală și participarea activă a cetățenilor, prin care ne-am asigura că resursele publice sunt distribuite echitabil și în funcție de nevoile reale ale comunității.“

Actualitate