Deputat Bogdan Bola: Am depus două proiecte legislative pentru eliminarea discriminării și plata CASS de către liber-profesioniști
Deputatul Forța Dreptei, Bogdan Bola anunță depunerea în Parlament a două noi proiecte legislative care vin în sprijinul avocaților din România și altor liber-profesioniști. Ele privesc, în mod direct, plata CASS și eliminarea discriminării pe care legea o face între avocat și consilierul juridic.
„Mai întâi, am propus reducerea sarcinii fiscale pentru liber-profesioniștii care plătesc sănătatea la privat. În prezent, orice persoană care desfășoară activitatea în mod independent este obligată să plătească CASS (contribuția la sănătate) la stat, chiar dacă poate nici nu apelează la serviciile furnizate de stat. Pentru majoritatea, aceasta este doar o sarcina fiscală, motiv pentru care se încearcă evitarea ei.
Pentru că mulți liber-profesioniști apelează la sistemul de sănătate privat (asigurări medicale și/sau abonamente medicale), aceștia nu mai folosesc serviciile oferite de stat. Deci, este normal să plătească mai puțin la stat, cel puțin parțial.
Prin această propunere, cheltuielile cu sănătatea în sistem privat (asigurare/abonament) vor fi scăzute DIRECT din CASS. Iată un exemplu: Cheltuieli sănătate privat/an = 2.000 lei; CASS = 20.000 lei/an – 2.000 lei (cheltuieli sănătate privat anual) = 18.000 lei.
Este o măsură pur liberală, acordăm libertatea de alegere și nu o „pedepsim” ca în prezent! Forța Dreptei, prin toate măsurile pe care le-am propus în ultimii ani, a încercat constant să repare aberațiile existente cu privire la toate categoriile de liber profesioniști!
A doua propunere legislativă privește eliminarea restricțiilor nejustificate pentru avocații tineri. În prezent, legea avocaturii interzice unui avocat stagiar să meargă la Tribunal, Curte de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție.
Foarte multe procese civile (contenciosul administrativ, litigiile de muncă, cele de asigurări sociale etc.) se judecă în primă instanță de către Tribunal. Mulți avocați ajung definitivi și n-au călcat în instanță, pentru că legea le interzicea.
Consilierii juridici stagiari pot merge la Tribunal, avocații stagiari nu, deși avocații stagiar intră în profesie cu examen.
De asemenea, în mod aberant și similar, legea avocaturii interzice unui avocat DEFINITIV, care nu are o anumită vechime, să meargă la Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională. Iar aberația constă în faptul că avocatul care a redactat o cale de atac sau o excepție de neconstituționalitate NU poate merge să și-o susțină.
Aceste instanțe, mai înalte ce-i drept, judecă exclusiv în baza căii de atac și a excepției scrise. În aceste cazuri, multe la număr, clientul trebuie să caute un alt avocat care să susțină o cale de atac/excepție scrisă de un alt avocat. Din nou, consilierii juridici definitivi nu au o astfel de restricție. Prin acest proiect vreau să elimin această discriminare aberantă între avocații definitivi și consilierii juridici definitivi.“, a scris Bola pe pagina sa de Facebook.
Citește și:
- Deputat Bogdan Bola: Legea ce monopoliza transportul interjudețean, declarată neconstituțională. CC a admis sesizarea formulată de Forța Dreptei
- Deputat Bogdan Bola: Câtă vreme unor șoferi nu le va fi frică de urmări, va continua această haiducie criminală pe șoselele din România
- Deputat Bogdan Bola: România intră, în sfârșit, în normalitate și o să valorifice marea teritorială
- Bogdan Bola
- Bola
- Forta Dreptei
- Forta Dreptei Constanta