Actualitate

Deciziile PSD-ALDE se resimt în economie. OMV și Exxon amână investițiile în Marea Neagră

OMV a amânat luarea unei decizii privind investiţia în proiectul de explorare din Marea Neagră pentru anul viitor, din cauza Guvernului român, care a avut nevoie de prea mult timp pentru legea offshore, a anunţat directorul executiv al companiei Rainer Seele, citat de Reuters.

Scris de 
 pe data 
25 octombrie, 2018

Explorarea blocului Neptun din Marea Neagră este un joint venture între OMV Petrom şi compania americană ExxonMobil.

Camera Deputaţilor a aprobat ieri legea offshore, dar Seele spune că actul normativ a venit prea târziu. „Nu putem lua o decizie în privinţa investiţiei Petrom în acest trimestru, aşa cum am intenţionat”, a spus CEO-ul, adăugând că OMV trebuie să evalueze condiţiile de derulare a investiţiei de „miliarde de euro”, lucru care se va întâmpla anul viitor.

„Suntem foarte îngrijoraţi de faptul că vor exista restricţii în comercializarea gazului. Liberalizarea pieţei gazelor este foarte importantă”, a spus Seele. Legea adoptată miercuri obligă companiile să tranzacţioneze 50% din gaze pe bursa din România.

 

 

 

Actualitate