Decizia judecătorilor: Șoferii pot fi condamnați pentru conducere sub influența alcoolului chiar dacă nu au pornit mașina
Un șofer poate fi condamnat la închisoare, pentru că a condus sub influența alcoolului sau a drogurilor, chiar dacă motorul mașinii n-a fost pornit efectiv, reiese dintr-o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Șoferii care se urcă beți sau drogați la volanul mașinii riscă să ajungă la închisoare pentru o perioadă de cinci ani.
Este vorba de Decizia ICCJ nr. 6/2019, care a fost dată joi de Completul care dezleagă chestiuni de drept penal și care va deveni obligatorie pentru instanțe din ziua în care o să apară în Monitorul Oficial, informează avocatnet.ro.
Un șofer poate ajunge la închisoare, pentru conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor, chiar dacă nu pornește efectiv motorul mașinii. Practic, un șofer nu poate scăpa de pedeapsa penală pentru această faptă doar dacă se argumentează că mașina n-a avut motorul pornit.
„[ICCJ] stabilește că acțiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu presupune în mod necesar punerea în mișcare a vehiculului prin acționarea sistemelor de autopropulsie”, scrie în comunicatul de presă care se referă la decizia Înaltei Curți.
Însă cum este posibilă o asemenea situație? În cazul care a ajuns la ICCJ a fost vorba de o persoană beată care a împins o mașină pe o stradă aflată în pantă, după care s-a suit în ea și a condus-o folosindu-se doar de frână și volan. Prin urmare, persoana respectivă a condus fără să pornească efectiv motorul automobilului, mai arată avocatnet.ro.
Conform articolului 336 al Codului penal, conducerea pe drumurile publice a unei mașini, de către o persoană beată sau drogată, se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă penală. În cazul consumului de băuturi alcoolice, vorbim de o faptă penală în măsura în care îmbibația alcoolică a șoferului este de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
- alcool
- politia rutiera
- soferi