Decanul Facultății de Litere, Universitatea Ovidius: Absolvenţii noștri reuşesc să îşi găsească un loc de muncă în domeniul studiat
Facultatea de Litere din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța este locul ideal pentru candidații pasionați de limbi străine, literatură sau comunicare.
Cu o ofertă bogată de șapte specializări (începând din anul universitar 2018-2019), una dintre ele cu predare exclusiv în limba engleză, Facultatea de Litere dă absolvenților de liceu șansa de a se dezvolta sub îndrumarea unui colectiv de cadre universitare foarte bine pregătite.
De asemenea, în cadrul acestei facultăți, studenții pot aplica pentru a studia în străinătate, prin diversele programe pe care universitatea le oferă.
„Studenții pot studia, fie pentru un semestru, fie pentru un an universitar întreg şi dincolo de hotare, graţie parteneriatelor instituţionale pe care universitatea le-a încheiat în cadrul programului Erasmus. Am avut şi avem atât studenţi ovidieni de la Litere care aplică pentru o bursă Erasmus, cât şi studenţi de la alte centre universitare din străinătate care vin să studieze la noi.
De asemenea, trebuie precizat că de acest program Eramus pot beneficia şi cadrele universitare de la Facultatea de Litere, iar unele dintre acestea au aplicat şi au reuşit să plece la universităţi din străinătate fie pentru un stagiu de formare, fie pentru unul de predare”, a declarat pentru Constanța de Azi decanul Facultății de Litere din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, Cristina Tamaș.
Totodată, această facultate pune la dispoziția candidaților străini, care își doresc să studieze o specializare cu predare în limba română, „Anul pregătitor”. Prin acest program, candidații învață limba română, nivelul fiind unul foarte ridicat, întrucât absolvenții pot aplica inclusiv la specializările Facultății de Litere care includ studiul limbii și literaturii române.
„Este important să menţionez că la Facultatea de Litere a UOC funcţionează şi programul «Anul pregătitor», care se adresează candidaţilor pe cont propriu valutar şi celor din Uniunea Europeană care intenţionează să se înscrie, după acest an pregătitor, la una dintre facultăţile Universtităţii «Ovidius».
Acest program a fost acrediat chiar anul acesta de către ARACIS şi ne bucurăm să fim una dintre cele şapte universităţi din România în care «Anul pregătitor» funcţionează ca program acreditat”, a precizat Cristina Tamaș.
Potrivit decanului, un alt avantaj al viitorilor studenți la Litere este acela că pot participa la tot felul de activități extracuriculare: „Facultatea de Litere a găzduit şi va continua să găzduiască numeroase conferinţe, lansări de carte, dezbateri, mese rotunde, colocvii şi seminarii cu invitaţi din ţară, dar şi de dincolo de graniţe.
Am să amintesc aici doar câteva nume: Carl Vetters, Matei Vişniec, Doina Jela, Virgil Nemoianu, Gabriela Adameşteanu, Mircea Vasilescu, Vasile Spiridon, Antonio Pătraş, Ovidiu Dunăreanu. În aceeaşi ordine de idei, colegii de la Jurnalism organizează periodic întâlniri, dezbateri cu jurnalişti români şi străini şi menţionez aici pe Daniel Sârbu, managerul Studioului Teritorial Radio Constanţa şi pe Iulia Badea Guéritée şi Raymond Clarinard de la Courrier International.”
În ceea ce privește preferințele viitorilor studenți, conducerea Facultății de Litere apreciază că toate specializările se bucură de interes din partea candidaților, iar începând cu anul universitar 2018-2019, aceștia vor avea alte două opțiuni.
„Ca o noutate, începând din anul universitar 2018-2019, Facultatea de Litere a UOC dezvoltă două noi specializări şi anume Franceză-Germană şi Franceză-Turcă. Nu mai puţin important, tot începând cu anul universitar 2018-2019, programul de master de Studii Anglo-Americane include, în noul plan, o serie de noi cursuri interesante de limbă, pragmatică şi civilizaţie.
Dată fiind această ofertă diversificată de specializări de care dispune Facultatea de Litere, dar şi preferinţele eterogene ale candidaţilor, preferinţe care suportă modificări de la o generaţie de absolvenţi de liceu la alta, nu putem vorbi despre „cea mai cautată specializare”, pentru că toate se bucură, cu oarecare diferenţe, de interes din partea candidaţilor”, a menționat decanul Facultății de Litere.
Potrivit Cristinei Tamaș, cei mai mulți dintre absolvenții Facultății de Litere reușesc să se integreze în piața muncii, găsindu-și de lucru în domeniile studiate.
„Fiecare dintre specializările Facultăţii de Litere realizează periodic o serie de centralizări, de situaţii privind inserţia absolvenţilor în câmpul muncii.
Chiar dacă suntem nevoiţi să urmărim inserţia lor pe piaţa muncii înainte de fiecare vizită a ARACIS, noi facem această centralizare chiar mai des, tocmai pentru a avea o imagine de ansamblu a traseului profesional al fiecăruia dintre absolvenţii noştri după finalizarea studiilor de licenţă.
Din fericire, absolvenţii Facultăţii de Litere reuşesc să îşi găsească un loc de muncă în domeniul studiat, fie că este vorba despre Filologie, fie despre Ştiinţele Comunicării. Astfel, aceştia devin fie profesori în mediul preuniversitar şi universitar, fie traducători şi interpreţi, fie specialişti în Ştiinţele Comunicării, adică lucrează în mass-media, în relaţii publice şi în publicitate”, a afirmat decanul Facultății de Litere, Cristina Tamaș.