Actualitate

De luni noapte, se oprește apa pentru 2 zile în jumătate din Constanța. Vezi zonele afectate

Scris de 
 pe data 
28 octombrie, 2024

SC RAJA va sista în această noapte, la ora 24.00, furnizarea apei potabile în mai multe zone din Constanța pentru executarea unor lucrări de modernizare în cadrul unui proiect cu fonduri europene.

La nivelul sistemului centralizat din municipiul Constanța se vor executa lucrări de conectare la rețeaua existentă a noilor conducte magistrale. Aceste operațiuni sunt prevăzute în cadrul contractului – CL 34 “Reabilitare conducte magistrale, tronson 3 – municipiul Constanța”, în valoare de aproximativ 38 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Astfel, începând din noaptea de luni spre marți – 29 octombrie 2024, ora 00:00, până miercuri – 30 octombrie 2024, ora 16:00, se va sista furnizarea apei în următoarele zone:

  • Coiciu;
  • Compozitori;
  • Icil;
  • Inel I (cu zona Baba Novac) și Inel II;
  • Halta Traian;
  • Zona Comercială Vest;
  • Brătianu;
  • Zona Oil Terminal.

În aceeași perioadă, se va furniza apă cu presiune scăzută în zonele Badea Cârțan, Gară, Abator, Far și Km 4. În funcție de topografia rețelei și de consum, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa apei la robinete și în aceste sectoare.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii din zonele menționate să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, au transmis reprezentanții RAJA.

Având în vedere lungimea conductelor, diametrul mare al rețelelor și implicit numărul de consumatori deserviți, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în fiecare cartier afectat.

Actualitate