Social

De ce postul Paștelui este cel mai aspru pentru credincioși?

Sursa foto: doxologia.ro

Perioada postului Paștelui este, pentru creștini, un prilej de-a se curăța spiritual, de a-și aminti de sufletele lor și de-a mulțumi pentru ceea ce au, dar, mai ales, de-a se apropia de Dumnezeu.

Scris de 
 pe data 
20 februarie, 2018

Acest post are o durată de șapte săptămâni, desfășurându-se, anul acesta, între 19 februarie și 8 aprilie. Este, de asemenea, o perioadă de pregătire a sufletului pentru a îmbrățișa sărbătoarea Sfintei Învieri.

Postul Paștelui este considerat aspru, pentru că sunt doar două dezlegări la pește, de Florii și de Buna Vestire. Este un post care ține șapte săptămâni, iar scopul lui este înfrânarea și, prin aceasta, pregătirea sufletului pentru a primi Sfânta Înviere”, a declarat pentru Constanța de Azi, preotul paroh, Nicolae Purcărea.

Conform preotului Nicolae, acest post se aseamănă foarte mult cu postul ținut de însuși Mântuitorul în pustiu, întrucât, reprezintă pentru noi o pregătire ce are ca finaliate împărtășania, așa cum, pentru Iisus, a însemnat o pregătire pentru momentului în care a început să propovăduiască Evanghelia.

Postul Mare este așezat în cinstea Patimilor Domnului și ne amintește de postul de 40 de zile al Mântuitorului în pustiu, înainte de-a ieși în lume să propovăduiască Evanghelia. E vreme de rugăciune și pocăință pentru apropierea cu vrednicie de Sfântul Trup și Suflet, întrucât, la Paști, se împărtășesc toți credincioșii.

În final, preotul înaintează credincioșilor și câteva sfaturi pentru a trece împăcați peste momentul postului, admițând că „ar trebui să fim mai buni, mai milostivi, mai aproape de Dumnezeu. Mai cumpătați în toate, nu doar în alimentație, să ne pregătim sufletul pentru a fi mai aproape unii de alții.

 

Actualitate