De ce minte Chițac? Aroganța și ipocrizia, epoleți pe umerii amiralul
Chițac nu este doar arogant. Mai are o calitate specială, pe lângă cea de pensionar de lux: MINTE!
A mințit în repetate rânduri și o face cu o așa mare nonșalanță încât pare că și el crede. De la înălțimea gradelor sale, adevărul se rarefiază, suferă transformări și interpretări pe care contraamiralul nu ezită să le livreze publicului drept adevărate ordonanțe ale realității.
Cum, eu să am coronavirus? Băi idioților, propagandiști plătiți de PSD, nimicuri cu aere ziariști, rebuturi ale societății și scursuri cu pix în mână ce se mișcă doar la ordinul dujmanilor… Asta a fost reacția lui Chițac când presa a scris că este infectat cu coronavirus. Realitatea? Nici măcar acum nu o recunoaște… Și nici scuze nu și-a cerut..
Cum, eu să fi știut dinante că existau șanse să fiu infectat cu COVID? Păi bă jegoșilor, impostorilor, hainilor cu sufletul vândut lui Felix Stroe, jurnaliști de doi bani, de ce mințiți bă imebicilor? La două zile, apar emailurile prin care organizatorii reuniunii unde se infectase Chițac îl anunțaseră pe senatorul melcilor cu mult înainte că au fost confirmate cazuri de coronavirus în delegație și că toți cei prezenți sunt suspecți și trebuie să se protejeze. Ce a făcut însă Chițac? S-a întâlnit și s-a pupat cu sute de femei pentru că el vroia să-și facă imagine electorală, ignorând complet avertismul. A băgat Guvernul și Parlamentul în carantină. Și-a cerut vreodată scuze?
Cum, eu să intru în izoletă? Cum, eu să port mască? Minciuni spurcate aruncate pe piață de presa aservită!
Cum, eu pensie specială? Cum, am vrut eu să fac o lege care să cumuleze pensia specială de amiral de 10.000 lei pe lună cu pensia specială de parlamentar?
Cum, eu locuiesc la Eforie? De unde ați mai scos-o și pe asta? Eu sunt constănțean…
Șirurile minciunilor au stat credincioase în spatele domnului Chițac și l-au împins. Cu fiecare minciună, acesta mai făcea un pas, fiind tributar propriei aroganțe și incapacități de a fi onest.
Și așa ajungem la fundul sacului, unde ipocrizia domnului Chițac băltește și îneacă orice șansă reală de a schimba cu adevărat ceva în Constanța.
Vergil Chițac nu a scăpat nicio ocazie de a se dezice public de sponsorul său și de cel care stă, în realitate, în spatele candaturii sale: Gabriel Comănescu. Aproape că s-a jurat că nu îl cunoaște pe afacerist, ba că nu știe nimic de el, că în viața lui Comănescu nu l-a ajutat cu nimic și că, ba din contră, Comănescu este omul lui și nu invers. Această împletitură a minciunii și ipocriziei a fost din nou tăiată brutal de realitate.
Domnule Chițac, dacă Gabriel Comănescu nu vă cunoaște și nu este implicat deloc în campania dvs electorală, atunci de ce să întâlnește cu contracandidații dvs pentru a-i intimida și a le cere să se retragă în fața dvs? Chiar așa vreți să îl creionați pe creatorul dvs. într-un psihopat politic ce aleargă după contracandidați aidoma lui Hannibal Lecter pentru a le mânca creierii la micul dejun?
De ce i-ar cere Comănescu lui Stelian Ion să se retragă în fața dvs dacă nu aveți nicio legătură? De fapt, domnule Chițac, sunteți doar executantul aservit unor grupuri de interese care dorește să preia controlul Constanței.
Aveți probleme mari, domnule Chițac, și nu doar cu procentele din sondaje pe care le coafați din pix. Aveți probleme de onoare, de credibilitate, aveți probleme în a fi acceptat inclusiv de către propriul dvs partid. Păcat că această candidatură schilodită de orice șansă și decență va ține Constanța captivă încă 4 ani sub PSD.