Dăruiește bucurie într-o cutie pentru 41 de copii sărmani din comuna Cerchezu
Organizațiile de tineri voluntari JCI Constanța și Toastasters Constanța organizează Campania umanitară “Dăruiește Bucurie într-o cutie”, în urma căreia vor fi ajutați 41 de copii din 17 familii nevoiașe din comuna Cerchezu, satele Viroaga și Măgura, județul Constanța.
Familiile au fost atent selectate de către membrii JCI Constanța și Toastmasters Constanța împreună cu reprezentanți ai autorităților locale, luând în calcul condițiile precare în care aceștia locuiesc: gospodării degradate, lipsa de haine, alimente de bază sau electrocasnice necesare.
„Pentru 17 familii din comuna Cerchezu, satele Viroaga și Măgura din județul Constanța realitatea este cu totul alta decât a multora dintre noi. Ceea ce pentru noi este o normalitate, pentru ei este o excepție. Am găsit în ochii copiilor de acolo multă tristețe, iar în inima părinților neputință. Au nevoie de noi toți, cel puțin pentru a le dărui un zâmbet, iar cu el vine și speranța.”, declară Iulian Saviuc, coordonatorul campaniei.
Cum donați:
Cei care doresc să facă o donație trebuie să se înregistreze într-un formular – CLICK AICI. Aici veți găsi detalii despre membrii familiilor la care va ajunge donația dumneavoastră (exemplu: Raluca – cls.II – 1.30m (înălțime) – 34 (încălțăminte).
Apoi aveți nevoie de o cutie goală, hârtie de împachetat cadouri și produse pe care să le oferiți din inima familiilor nevoiașe. Acestea pot fi jucării, cărți – de citit sau colorat, conform vârstei, articole școlare (caiete, creioane, penare, ghiozdane etc) alimente neperisabile, produse de igienă, articole vestimentare (haine, ciorapi, dresuri, fular, căciuli, geci groase, încălțăminte etc), dulciuri, decorațiuni de Crăciun, vitamine, o felicitare, o scrisoare personalizată de încurajare.
De îndată ce cutia-cadou este pregătită vă rugăm să ne contactați pe rețelele de socializare, prin apel/sms 0732 833 443 sau pe email office@jciconstanta.ro. Veți fi ulterior contactați de unul dintre membrii JCI Constanța pentru a prelua donația. Nu uitați să menționați pe cutia-cadou numărul familiei (de la 1 la 17), numele și detaliile din tabel ale copilului/copiilor cărora se adresează cadoul.
Data limita de predare a cutiilor cadou este 18 decembrie.
Faceți un cadou exact așa cum v-ați dori să-l primiți și dumneavoastră!
Dacă doriți să donați dulapuri, frigidere, televizoare, mașini de spălat, cuptoare cu microunde etc., scrieți-ne pe rețelele de socializare sau trimite-ți-ne un email și vă punem în legătură cu responsabilii de familii care pot primi și distribui aceste produse.
În data de 19 decembrie, membrii voluntari JCI Constanța și Toastmasters Constanța se vor deplasa în comuna Cerchezu, satele Viroaga și Măgura din județul Constanța pentru a preda cutiile-cadou celor 41 de copii din cele 17 familii nevoiașe.
Donațiile constând în sume de bani se pot vira în contul:
ASOCIATIA JUNIOR CHAMBER INTERNATIONAL CONSTANTA
NR. ORD. REG COM/ ANUL: HJ31/24.03.2014, CIF: 33043911
Județul: Constanta
Cont: RO21BTRLRONCRT0235391701
Banca: Transilvania Constanta
Vă rugam specificați la detalii plată: Umanitara Cerchezu
Detalii la numerele de telefon: 0732 833 443 sau email office@jciconstanta.ro