Actualitate

Măsura amnistiei fiscale care include ștergerea datoriilor unor companii, prevăzută în programul de guvernare PSD

Consilierul de stat Darius Vâlcov a declarat luni, 16 iulie 2018, că măsura amnistiei fiscale este prevăzută în programul de guvernare și include ștergerea datoriilor unor companii.

Scris de 
 pe data 
17 iulie, 2018

Amnistia fiscală este prevăzută în programul de guvernare, în sensul în care se vorbeşte, la capitolul <<întreprinderi mici şi mijlocii>>, despre restartarea mediului de afaceri. De fapt, acest lucru înseamnă. În viziunea programului de guvernare şi a ceea ce am discutat atunci cu preşedintele Dragnea, da (n.r.-ştergerea datoriilor), dar aceste lucruri se fac şi nu se discută pentru că nu am vrea niciodată să încurajăm pe cineva să nu îşi plătească datoriile şi, mai mult decât atât, când o faci, dacă o faci, trebuie să iei decizia să răsplăteşti sau să îi bonifici şi pe cei care şi-au plătit corect taxele şi impozitele„, a declarat Darius Vâlcov, coordonator al programului de guvernare al PSD, la Antena 3.

Potrivit consilierului în datoriile persoanelor fizice şi ale companiilor se ridică în acest moment la suma de 98 de miliarde de lei, cea mai mare parte neputând fi recuperată.

Recuperăm sub 500 de milioane. 84 la sută sunt nerecuperabili, deci niciodată nu îi mai recuperăm, dar mare parte dintre aceste companii, mai ales cele mari, sunt de stat. Vorbim de câteva zeci de mii de companii şi de câteva sute de mii de oameni, cred că depăşim un milion. Nu au voie să ia împrumut de la bancă.

Nu au voie să facă multe lucruri. Nu primesc nici unele drepturi pentru că nu plătesc o amendă sau o datorie vecehe de 7-8 ani de zile. Este de analizat dacă trebuIe să se facă (amnistia fiscală -n.r.). Trebuie să existe o dezbatere şi, când se ia decizia, să se facă, să nu se mai discute aşa mult. Dezbaterea ar trebui să se facă cu uşile închise„, a precizat Vâlcov.

Conform ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, Ministerul lucrează în prezent la un mecanism de amnistia fiscală, gândit ca un stimulent pentru economia românească, dar nu are legătură cu cazul preşedintelui Klaus Iohannis, care ar trebui să plătească statului peste 1,2 milioane de lei încasaţi din chirii.

Amnistia fiscală este un subiect pe care îl avem în lucru la nivelul Ministerului Finanţelor. Nu are legătură cu Iohannis. Este un posibil mecanism pentru a stimula partea de economie românească. Nu pot să vă dau acum mai multe detalii. Este în lucru, vom discuta în următoarele zile la nivelul coaliţiei pentru a vedea cum putem aplica aceste măsuri”, a spus Teodorovici, în cadrul unei conferinţe de presă, vineri, 13 iulie.

 

Actualitate