Editorial

Dăncilă, enigma politicii româneşti

Sursă foto: dictie.ro

De fiecare dată când am senzația că premierul nu mă mai poate surprinde, Dăncilă „trântește muncii în fasole”, simplu și elegant, în spiritu-i caracteristic.

Scris de 
Ana Ruica
 pe data 
29 mai, 2018

Din poziția de premier, care ar fi trebuit să stârnească respect și admirație, fiind singura femeie din istoria României care a ocupat această funcție, Viorica Dăncilă a devenit, mai degrabă, o glumă națională, un „antiexemplu istoric”, cum ar zice Carla’s Dreams.

Nu contest faptul că Dăncilă este un om care are dreptul să greșească și să-nvețe, asemenea nouă, dar cred că-i cam târziu să se-ndrepte, că-i cam târziu să-și spele imaginea, murdărită de zeci de ori prin cuvinte fără fond și fără sens, prea prăfuită ca să-i mai scoată față.

Nimeni nu ar trebui să condamne greșeala și cred că nimeni n-o condamnă. Ceea ce condamnă, însă, românii care fac glume pe seama premierului, este incapacitatea dânsei de-a onora funcția în care se află, pentru că discursul ei nu este departe de cel al unui om simplu, luat de pe stradă, la întâmplare.

Nu sunt de acord cu condamnarea greșelilor premierului, dar sunt de acord cu semnalarea lor pentru că, moral vorbind, într-o astfel de poziție, e rușinos să confunzi birocrația cu democrația, să pocești în repetate rânduri cuvântul „imunoglobulină”, să faci dezacorduri în vorbire și să citești 20 20, în loc de 2020.

Când te afli într-o astfel de funcție, nu poți fi un exemplu de „așa nu” pentru elevii care susțin Evaluarea Națională, pentru că pur și simplu n-ai cum.

Indiferent ce va face în continuare, actualul premier nu va fi uitat de români mult timp de-acum încolo, chiar și la mulți ani după ce își va fi terminat „misiunea”, pentru că Dăncilă, în nesfârșita-i frică de eșec, face gafe după gafe, contribuind neîncetat la imaginea emblematică pe care și-a creat-o, culmea, fără mare ajutor din partea presei.

Dăncilă, o dubioasă figură a politicii românești, poate fi numită, fără contestații, cel mai interesant premier, dacă nu chiar politician, pe care l-a avut România (acesta fiind singurul titlu onest care i s-ar cuveni), pentru că a reușit să-și pună singură piedică, să se împleticească în propriile neputințe, să cadă, dar să se ridice mereu, senină, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat și să se așeze din nou, nonșalant, pe locul ăla pe care l-au frecventat demult doar oameni de seamă, crezând că încă îi reprezintă pe români.

 

Actualitate