Actualitate

Dan Chirilă, propunerea Vioricăi Dăncilă la Ministerul de Interne, pensionat la 39 de ani cu peste 7.500 lei/lună

Dumitru-Daniel Chirilă, secretarul de stat în ministerul de Interne propus de Viorica Dăncilă pentru funcția de ministru de Interne s-a pensionat la 20 martie 2017, la doar 39 de ani, scrie Newsweek.

Scris de 
 pe data 
12 septembrie, 2019

În 2018, Dan Chirilă a primit aproximativ 7.583 de lei pe lună pensie, adică 91.000 de lei pe an, conform declarației de avere.

Dumitru Chirilă, născut la 20 august 1978, a absolvit, în 1997, Școala de agenți de poliție din Câmpina, și a fost, până în 2003, agent operativ, adică subofițer de poliție.

Ulterior, a făcut Dreptul la Universitatea din Craiova, a terminat Colegiul Național de Apărare și are trei masterate.

În 2003, a devenit ofițer. O scurtă perioadă de timp, a fost șef de diviziune în cadrul direcției de informații a Ministerului de Interne, dar și șeful Biroul de Combaterea Macrocriminalității Economico – Financiare, Spălării Banilor și a Infracțiunilor din Piața de Capital din cadrul Poliției Române.

Până anul acesta a lucrat în mediul privat.

A fost numit secretar de stat la MAI, chiar de către Viorica Dăncilă, în urmă cu o lună, care acum l-a propus pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne.

 

Actualitate