Dan Bittman, declarații controversate despre UE și protestele artiștilor: „Europa e un conglomerat de fugiţi de acasă“
Invitat în cadrul unei emisiuni la TVR, Dan Bittman solistul trupei Holograf a vorbit despre Uniunea Europeană, despre situaţia politică din România, dar şi despre „ura care a pus stăpânire pe ţară“.
Bittman a vorbit despre comentariile negative primite după ce a ţinut un discurs la evenimentul organizat de primarul Daniel Florea, care a marcat 50 de ani de la prima atestare documentară a Sectorului 5, şi pe care solistul trupei Holograf l-a prezentat.
Artistul e de părere că mulţi dintre cei care l-au criticat în mediul online au făcut-o din spatele unor conturi false. Astfel, spune Bittman, ura îndreptată atunci asupra lui a fost una „plătită“.
De asemenea, întrebat cum vede România azi, din punct de vedere social şi politic, solistul a răspuns:
„Să ştiţi că nu văd România atât de rău precum o văd unii sau alţii. Tot merg prin ţara asta şi observ că s-au schimbat lucruri, multe. Într-adevăr, lipsesc multe şi o să mai lipsească poate şi de acum încolo. Ritmul acesta este încetinit din multe multe motive pe care noi nu le ştim. Noi spunem vrem autostrăzi, de c enu se fac autorstrăzi, spitale, şcoli ş.a. nimeni nu vrea să meargă la esenţă. (…) Aici în România toţi vor să fie şefi. Nu vrea nimeni să fie muncitor la Apaca, undeva“.
La observaţia moderatorului potrivit căreia artiştii care se implică în politică şi care îşi exprimă părerile politice sunt înjuraţi şi luaţi în vizorul „poliţiei gândirii“, Bittman a comentat:
„Eu am o părere şi anume că artiştii şi filosofii şi oamenii de cultură nu cred că e locul lor aici şi nu cred c-ar trebui să se implice în politică în felul în care o fac. Îmi pare rău, dar nu sunt de acord cu treaba asta. Îi respect, vreau să fie foarte clar. De la Tudor Chirilă la Liiceanu, de la Pleşu la cine vreţi dumneavoastră, la Oana Pelea, mi-e prietenă. Îi respect adânc pentru tot ceeea ce au făcut pentru România, pentru muzică, literatură, filozofie. E incontestabil, dar atât. Ce căutaţi? Să ce? Credeţi că aşa se schimbă România? Nu, nu. România se schimbă când ai un plan. Un plan, un fir roşu pe care nu-l avem de 30 de ani. Asta e decepţia mea“.
Dan Bittman a vorbit şi ce ar face dacă ar fi preşedinte şi a vorbit şi despre Uniunea Europeană. Astfel, artistul a menţionat că „Europa e un conglomerat de fugiţi de acasă“.
„România merge aşa ca o barcă în derivă. Nu mai vorbim de influenţe. Eu dacă aş fi preşedinte, singurul meu plan pentru primul meu mandat şi pentru primele şase luni, ar fi să conving Comunitatea Europeană, dacă nu vrea să se destrame de tot. Vă spun, dacă ne întâlnim peste un an, s-ar putea să nu mai existe Uniunea Europeană. Planul meu ar fi să scrie pe paşaportul meu: Dan Bittman, cetăţean european, nu român, nu ungur, nu iugoslav. Aici s-a pierdut startul, în Europa.
Americanii sunt americani pentru că toţi au paşaport american. Şi sunt chinezi, români, Bulgari. Europa e un conglomerat de fugiţi de acasă. Dacă mă chema Iohannis, ăsta era primul lucru pe care îl făceam. Aşa am fi fost toţi într-o barcă. Altfel, de ce să trag eu pentru polonez? Să plătesc eu taxe aici în ţară? Sau muncitorul meu se duce frumos afară şi-i plăteşte taxe francezului, neamţului, spaniolului, nu mie. Nu-mi plăteşte mie aici. Că de-aia şi aici e o discuţie, cu diasporă, cu nediasporă…“, a declarat solistul.