Actualitate
Cutremur în Vrancea. Seismul a atins 4,4 magnitudine pe scara Richter
Un seism cu magnitudine 4,4 s-a produs astăzi în zona Vrancea. Nu s-au înregistrat pagube până în acest moment.
Potrivit Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutrmurul s-a produs astăzi în zona seismică Vrancea, la ora 12:24, la o adâncime de 140 de kilometri, având magnitudinea 4,4 pe scara Richter.
Cutremurul a avut loc în apropierea orașelor Nehoiu (41 kilometri), Covasna (45 kilometri), Slănic-Moldova (52 kilometri), Târgu Secuiesc (55 de kilometri) şi Odobeşti (56 de kilometri), însă a fost resimțit și în capitală.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat că până în acest moment nu s-au înregistrat apeluri în legătură cu posibile pagube, însă continuă cercetările.
- cutremur
- cutremur Romania
- cutremur Vrancea
- Vrancea