Politică

Curs de comunicare și vorbit în public, susținut de Adriana Săftoiu la Constanța

Organizația Municipală Constanța a Partidului Național Liberal și Organizația Femeilor Liberale (OFL) au organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, cursul „Arta de a vorbi în public”.

Scris de 
 pe data 
23 iulie, 2018

Potrivit organizatorilor, cursul, susținut de expertul în comunicare, Adriana Săftoiu, a avut ca scop instruirea unui număr cât mai mare de membri ai Partidului Național Liberal, aleși locali sau vectori de imagine, în vederea pregătirii acestora pentru competițiile electorale viitoare.

La acest eveniment s-au avut în vedere elemente de comunicare în interiorul unei instituții publice, în cadrul comunităților locale sau elemente de discurs politic. Am organizat acest eveniment pentru că ne dorim să contribuim la îmbunătățirea capacității de comunicare a fiecărui membru al Partidului Național Liberal. La finalul cursului, participanții vor dobândi cunoștințele necesare pentru maximizarea mediatică a mesajelor pe care doresc să le transmită electoratului”, a declarat secretarul general regional al OFL, Adriana Câmpeanu.

Cursul aduce un plus în pregătirea participanților, întrucât aceștia au învățat bazele comunicării în public, reușind să își stăpânească emoțiile și să transmită informațiile dorite într-un mod eficient.

Zeci de liberali constănțeni, membri ai BPM, OFL, TNL sau OPV3, au dobândit, în cadrul seminarului, noțiuni de bază despre comunicarea eficientă în public. Împreună am învățat despre cum să ne învingem teama, nesiguranța sau emoțiile atunci când vorbim cu interlocutorii noștri, dar și modalitățile de captare a atenției publicului”, a precizat secretarul general adjunct al Organizației Femeilor Liberale, Carmen Alecu.

Evenimentul face parte dintr-un program de lungă durată destinat eficientizării discursului public al membrilor PNL.

 

Actualitate