Cum puteți plăti un impozit mai mic la SPIT Constanța
Constănțenii care se grăbesc să-și achite impozitele până la 31 martie beneficiază de bonificații, în vreme ce, aceia care depășesc termenul ar putea plăti chiar mai mult.
Dacă aveți terenuri, imobile sau autoturisme, este ideal să vă achitați impozitul până la 31 martie, deoarece, beneficiați de o reducere semnificativă de 5% în cazul persoanelor juridice și de 10% în cazul persoanelor fizice.
„Menționăm că deciziile de impunere transmise contribuabililor nu conțin bonificațiile, fapt pentru care, sumele de plată reprezentând impozit pe clădiri, teren și mijloace de transport, se vor diminua cu 10% în cazul persoanelor fizice, respectiv 5% în cazul persoanelor juridice”, se arată într-un comunicat al SPIT Constanța.
Conform comunicatului, ultima zi în care puteți beneficia de bonificații este 31 martie. În cazul în care nu vă veți fi achitat impozitele până la această dată, veți plăti chiar mai mult, deoarece vi se vor aplica penalități de întârziere (1% din valoarea impozitului lunar).
Modalități de plată
Vestea bună este că vă puteți achita taxele fără a vă deplasa la ghișeele SPIT, deoarece aveți la dispoziție diferite modalități de plată: pe site-ul instituției (secțiunea „Servicii online / Plata online a impozitelor“, sau direct la link-ul https://etax.spit-ct.ro), prin telefon ( serviciul Etax Mobile SPIT Constanța) sau pe platforma https://www.ghiseul.ro.
De asemenea, vă puteți achita datoriile către stat și la bancă, fie prin ordin de plată, fie prin numerar, la agențiile Garanti Bank și Banca Transilvania din Constanța – cei ce au cont la Banca Transilvania, pot opta pentru serviciul „Direct Debit”, o aplicație ce extrage suma de pe card și o virează la stat.
Totodată, puteți achita impozitul și prin ordin de plată predefinit prin serviciul de Internet Banking, la standul SPIT din centrul comercial VIVO sau la orice benzinărie OMV – Petrom, prin serviciul Westaco Express.
Obligațiile fiscale mai pot fi achitate și la oficiile Poștei Române din Constanța, în numerar.
- bonificatii
- reducere
- SPIT
- SPIT Constanta
- taxe spit