Cu jalba-n… cruce. Morții, somați să-și plătească taxele
O vorbă din popor spune că de taxe și moarte nu scapă nimeni. Perfect adevărat și valabil. Ba chiar, românii nu scapă de dări nici pe lumea cealaltă, dacă ținem cont că mormintele din Cimitirul Municipal au fost tapetate cu notificări de plată. Viu, mort, trebuie să plătești, nene!
Mortul a primit notificare de plată. Veșnica lui odihnă costă. Cineva trebuie să îl păzească, să îi lumineze mormântul și aleile, să îi tundă iarba de la căpătâi. Sunt cheltuieli pe care cineva trebuie să le achite și cine este beneficiarul, dacă nu… mortul? Căci nu degeaba se îngroapă defunctul cu bani în buzunar. O parte pentru luntrașul de pe lumea cealaltă, dar grosul banilor pentru cheltuielile lunare ale mortului. Căci nu doar viața e scumpă în zilele noastre, ci și moartea. Te costă să treci la cele sfinte, mai ceva ca un concediu în Teneriffe. Cimitirul își vrea banii, așa că viu, mort, cineva trebuie să achite factura.
Înștiințările de plată au fost lipite pe crucile din Cimitirul Municipal Constanța. „Având în vedere că sunteți concesionarul unui loc de veci aflat în Cimitirul Municipal Constanța, aveți de achitat o taxă anuală pentru întreținerea cimitirului (pază, iluminat, apă, întreținere alei). Pe această cale, vă adresăm rugămintea, în regim de urgență, să asigurați plata taxei anuale”, se arată în notificarea de plată lipită pe o cruce.
Cine are moștenitori, rude în viață este norocos. Are cine să le achite dările și după moarte. Dar ce se întâmplă cu cei care nu mai au pe nimeni? Un bărbat venit să se îngrijească de mormântul soției râdea de angajații cimitirului care lipeau somațiile de plată: „La oamenii ăștia nu a mai venit nimeni la mormânt de 5 ani. Am înțeles că nu au avut copii. Așa că cine să plătească? Tot ei săracii? O să vă achite nota de plata de pe lumea cealaltă”.
Oamenii spun că într-adevăr, față de Cimitirul Central, condițiile sunt mult mai bune în Cimitirul Municipal. Aleile sunt curate, iarba tunsă, mormintele aliniate în ordine. Însă taxele sunt covârșitoare. „Am achitat cripta cu 3 locuri, acum câțiva ani. M-a costat peste 1.000 de euro. Când am avut nevoie să folosesc locul, pentru o rudă, a trebuit să achit la casieria cimitirului încă 1.450 lei. Cică taxă de înmormântare. Mi-au băgat pe gât închiriere microbuz de persoane, pe care nici nu l-am folosit. Dar mi-au spus că nu am încotro. Astea sunt regulile casei. Apoi, separat, a trebui să plătesc groparii, încă 400 lei. Fără factură. Cică era sâmbătă și oamenii veneau în timpul lor liber. Apoi, plătesc anual taxa de concesionare, la SPIT Constanța. În condițiile astea, pentru ce mai cer oamenii ăștia taxe de întreținere? Uitați-vă cu ce mașini vin cei care se cred patroni pe cimitir, ei și copiii lor. Sunt milionari. Dar nu le pasă. Nenorocirea noastră, profitul lor”, ne-a declarat Mircea Arghir.