CSM vrea să protejeze identitatea inculpaților și să anonimizeze toată activitatea procurorilor
Consiliul Superior al Magistraturii va introduce un nou ghid de relație cu presa, care, dacă trece de dezbaterea publică în această formă, va limita sever informarea publicului în cazurile trimise în instanță, scrie Libertatea.ro
Proiectul CSM prevede că numele celor cercetați sau trimiși în judecată să fie publice doar dacă infracțiunile „afectează capacitatea de exercitare a funcție publice”. Cei acuzați că au furat din banii publici vor fi protejați ca imagine pe tot timpul procesului. Este exact inversul a ceea ce cere CEDO, care a stabilit că principiul prezumţiei de nevinovăţie nu poate împiedica autorităţile să informeze publicul cu privire la anchetele penale în curs, transmite Libertatea.ro
După ce a împușcat mortal un polițist, Marcel Ionel Lepa era doar un individ înarmat și periculos, pe care îl căutau toate forțele de ordine din România. Numele lui, poza și alte date cu caracter personal au fost publicate fără niciun fel de restricție, pentru ca oamenii să ajute cu informații la prinderea lui.
Cu toate acestea, Parchetul s-a supus unei reguli care nici măcar nu e în vigoare, ci urmează să fei promulgată, dacă publicul nu va reacționa. În comunicatul de presă transmis marți de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timiș, interlopul apare cu numele L.I.M (Lepa Marcel Ionel).
Cei acuzați de pedofilie vor rămâne secreți câtă vreme sunt judecați
P.D. e un individ cercetat pentru agresarea sexuală a mai multor minori. Nici faptele lui „nu afectează capacitatea de exercitare a funcţie publice”, pentru că nu el deţine vreo astfel de funcţie. E un cetăţean francez, acuzat că a abuzat mai mulţi minori dintr-un centru de plasament din Capitală. Anonimizarea integrală a rechizitoriului îi va ajuta pe cei asemeni lui pe P.D. (Pierre Duarte) să-și piardă urma în instanţe.
Victimele sunt expuse public, inculpaţii sunt protejați
Atunci când poliția îi caută, numele, prenumele şi pozele copiilor dispăruţi devin publice. La fel, semnele lor particulare: defecte fizice sau cicatrici de la operaţii. Dreptul acestor copii la viaţă devine mai important decât dreptul la protejarea datelor cu caracter personal.
Unii dintre aceşti copii dispăruţi sunt răpiţi, abuzaţi şi ucişi de agresori sexuali. Cărora, într-o întorsătură ironică, CSM vrea acum să le ascundă identitatea, invocând protejarea datelor cu caracter personal. Au victimele mai puţine drepturi decât agresorii?
Articol complet AICI.
- Consiliul Superior al Magistraturii
- CSM
- inculpati