COVID-19 în România. Oficial: 11.339 de infecții, 303 cazuri noi, în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 27 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 11.339 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, anunță Grupul de Comunicare Stategică.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.141 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 631 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 303 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 227 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.906 persoane. Alte 23.012 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 143.834 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 425 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.197 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 490 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.406 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.239.120 de lei.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 1.518 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.157 în Italia, 226 în Spania, 26 în Franța, 16 în Germania, 67 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 3 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 75 de cetățeni români aflați în străinătate, 19 în Italia, 16 în Franța, 24 în Marea Britanie, 8 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.