Coronavirus, sensibil la temperaturile ridicate. Rafila: Când se va încălzi, răspândirea virusului va scădea
Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a explicat, la Digi24, că rezistența noului coronavirus, Covid-19, va scădea atunci când temperaturile vor crește la peste 20 de grade. De asemenea, acest virus „se distruge relativ ușor”, cu un dezinfectant banal, a spus medicul.
„Virusul rezistă la o temperatură de 4-8 grade Celsius, este mai sensibil la o temperatură de 20…30 de grade. Dacă temperaturile vor crește, atunci, cu siguranță, răspândirea virusului va scădea.
Studiile arată că rezistența este foarte mult redusă în cazul unei temperaturi ridicate. Probabil acesta este unul dintre motivele pentru care avem extrem de puține cazuri în Africa și nu am asistat la transmitere secundară, datorită temperaturilor de acolo”, a declarat Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, la Digi24.
„Acest virus se distruge relativ ușor, la dezinfectanți banali, și nu cred că ar trebui să fie probleme deosebite legate de dezinfecția sanitară.
Mai degrabă de comportamentul individual al fiecăruia. Utilizarea unei măști de protecție previne transmiterea acestei boli”, a explicat Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.
„Virusul se elimină prin tuse sau poate contamina suprafețele și ne îmbolnăvim cu acest tip de virus. Foarte importantă este igiena mâinilor, să evităm să ducem mană pe față. Putem face asta când mână e spălată bine.
Durata maximă de incubație este de 14 zile cu o medie de 5 – 7 zile.
De la o simplă răceală până la o formă gravă, care apare la persoanele vârstnice, iar mortalitatea fiind mai mare. O infecție mai gravă la bătrâni.
Nu putem să facem predicții, dar dacă vor apărea cazuri în România, să fim suficient de pregătiți noi, dar și cetățenii să o facă, încât să limităm transmiterea acestei infecții în comunitate”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit sursei citate.
Sursa. Digi 24.ro
- coronavirus
- rezistenta coronavirus