Educaţie

„Cornul și Laptele“, anulat. Elevii vor primi fructe, salate și, probabil, „Masa Caldă“

A fost promulgată noua lege care prevede că elevii vor primi la școală nu doar produse de panificație și lactate, ci și fructe și legume. De asemenea, Guvernul intenționează să pună în aplicare și programul „Masa Caldă”, ce prevede un meniu gătit sau un pachet alimentar.

Scris de 
 pe data 
7 martie, 2018

Legea a fost aprobată de președintele Klaus Iohannis, iar noul act prevede ca pe parcursul unei săptămâni, elevii să primească gratuit două porții de fructe și/sau legume, două porții de lapte și o porție de produse lactate.

La porția de fructe și/sau legume va fi adăugată de o porție de biscuiti sau covrigi uscati, iar portia de lapte și produse lactate va fi însoțită de un corn sau baton. Legumele și fructele pe care le vor primi elevii pot fi: mere, pere, struguri de masă, prune, sau salate de morcovi cu păstârnac, țelină, sfecla rosie, ardei grași și castraveți proaspeți. Fructul trebuie să aibă cel putin 100 grame, iar porția de legume trebuie să aibă cel putin 200 grame. Legumele vor fi servite sub formă de salate, în stare proaspată.

Potrivit legii, fructele și legumele distribuite vor fi proaspete, spălate și fără urme de atacuri de boli și daunatori, fără umiditate externă în exces și fără miros sau gust străin. De asemenea, laptele va fi fără adaos de lapte praf, tratat termic, pasteurizat, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori. Aceleași cerințe sunt valabile și pentru produsele lactate.

Costurile vor fi acoperite, în mare parte, din fonduri europene.  Pentru fiecare porție de fructe și legume se vor cheltui 0,6 lei; 0,88 lei pentru lapte și produse lactate și 0,57 lei pentru produsele de panificație.

Deși aplicarea noului program ar fi trebuit să înceapă încă de la începutul anului scolar curent, reprezentanții reprezentantii Ministerului Educației spun că nu se știe data exactă la care elevii vor avea pe bănci aceste produse.

Procesul va depinde de autoritățile locale. În funcție de cum se vor mișca acestea, elevii și preșcolarii vor beneficia de aceste produse cât mai repede. Cert este că trebuie să înceapă aplicarea înainte de încheierea anului școlar 2017-2018„, a explicat secretarul de stat pe învățământul preuniversitar, Ariana Bucur.

Programul „Masa Caldă” este aplicat în momentul de față doar în 100 de școli din țară, deși ar fi trebuit să fie introdus în toate unitățile din învățământul preuniversitar. Scuza Ministerului Educației este că deocamdată nu există infrastructura și resursele necesare pentru a prepara și/sau transporta în conditiile prevazute de lege, îndeosebi cele de tip sanitar.

 

Actualitate