Actualitate

Cora Brătianu se va transforma până la sfârșitul anului în Carrefour

sursa: economica.net
Scris de 
 pe data 
1 noiembrie, 2023

Carrefour anunţă finalizarea tranzacţiei cu Grupul Louis Delhaize şi preluarea tuturor activităţilor brandului Cora din România – 10 hipermarketuri şi 9 magazine de proximitate, precum şi a celor 2.000 de angajaţi.

Potrivit unui comunicat al retailerului Carrefour, în perioada următoare, hipermarketurile şi magazinele de proximitate nou achiziţionate vor intra într-un proces treptat de rebranding, care urmează să fie finalizat la sfârşitul anului 2024.

„Carrefour este determinat să le ofere clienţilor cea mai bună experienţă în hipermarketurile şi magazinele sale, astfel încât hipermarketurile vor rămâne deschise, pe cât posibil, pe parcursul procesului, iar magazinele de proximitate vor fi închise o perioadă scurtă de timp, pentru a fi rapid adaptate la formatul Carrefour Express. Hipermarketurile Cora vor începe procesul de transformare la finalul anului 2023, atunci când se va lansa şi campania Cora devine Carrefour, menită să vină în ajutorul consumatorilor şi să îi familiarizeze cu noile beneficii”, se menţionează în comunicat.

Tranzacţia anunţată în luna aprilie a acestui an prin care grupul Carrefour va prelua Cora România a fost aprobată de către Consiliul Concurenţei la finalul lunii octombrie 2023.

Actualitate