Constanța

Constanța: #TotulVaFiBine! Campanie de strângere de fonduri pentru copiii din centrele de plasament

În această perioadă dificilă, când amenințarea COVID19 ne-a determinat să ne schimbăm radical obiceiurile zilnice, stilul de viață și prioritățile, nu trebuie să uităm de cei aflați la grea încercare nu doar acum, ci și în restul timpului.

Scris de 
 pe data 
14 aprilie, 2020

Este vorba despre copiii din centrele de plasamente și vârstnicii din căminele pentru bătrâni, suflete care au nevoie de sprijin și suport din partea noastră, a tuturor.

În acest sens, Asociația Pangeea și Isis Hospital lansează o provocare pentru constănțeni: „Ajută-ne să ajutăm!”

Cei doi parteneri vor scoate la vânzare pentru publicul larg tricouri personalizate, în ton cu vremurile și provocările zile, iar întreaga sumă strânsă va merge spre centrele de copii și căminele pentru bătrâni din județul Constanța.

Campania se desfășoară în perioada 7 aprilie – 7 mai 2020 și este însoțită de mesajul #TotulVaFiBine!

Constănțenii care doresc să dea o mână de ajutor acestor persoane greu încercate, dar și să rămână cu o amintire sau chiar să facă un cadou, pot achiziția unul sau mai multe dintre cele 6 modele de tricouri puse la dispoziție de organizatori, cu suma de 50 de lei bucata. Bineînțeles, cine vrea să contribuie cu o sumă mai mare este binevenit!

Pașii ce trebuie parcurși sunt floare la ureche:

  1. Trimite în scris o solicitare la adresa de mail: office@isis-med.ro sau telefonic la numarul 0731.47.47.47, menționând modelul dorit (exemplu: Model 1 M – dama / XL – bărbat), cantitatea și mărimea
  2. Efectuează plata prin transfer bancar în contul Asociației Pangeea RO85UGBI0000032021167RON
  3. Spune-ne adresa la care vrei să fie livrat coletul

Fondurile colectate vor fi anunțate la sfârșitul fiecărei săptămâni, iar la finalul Campanie se va face un anunț oficial în care vor fi menționate centrele care vor primi sprijin urmare a acestei acțiuni.

Cu un simplu gest, #TotulVaFiBine!

 

Actualitate