Constanța și Mamaia, promovate la Târgul de Turism de la Londra și Varșovia. Oare cu ce vrea Chițac să atragă turiștii străini?
Când ai un oraș și o stațiune turistică puse la punct din toate punctele de vedere, este și păcat să nu le promovezi la tâguri de turism de peste mări și țări.
Dar când cele două locații se numesc Constanța și Mamaia, oare cu ce argumente poți veni în fața potențialilor turiști, în încercarea de a-i determina să renunțe la stațiunile din Grecia, Spania, Croația sau Turcia pentru a veni să-și petreacă vacanța la Constanța și Mamaia?
Consilierul personal al primarului Chițac, care este și președintele OMD Mamaia-Constanța, anunță că va pleca la Londa și la Varșovia pentru a atrage cât mai mulți turiști străini.
„Odată cu încheierea sezonului estival, prezența la târgurile de turism internaționale este obligatorie pentru a reda stațiunii Mamaia strălucirea de altădată și pentru a atrage un număr cât mai mare de turiști străini. Asociația s-a înscris prin Ministerul Turismului atât la Târgul de la Londra, care va avea loc luna viitoare între 6 și 8 noiembrie, cât și la cel din Varșovia, între 23 și 25 noiembrie”, anunță OMD Constanța Mamaia.
„Ne aflăm în plin concept de creație și execuție a materialelor publicitare și promoționale pe trei suporturi – digital, video și print. Delegația noastră va pleca pe 4, respectiv 5 noiembrie și se va întoarce pe 9 noiembrie. Evident, vom avea cu noi și o echipă de comunicare care va transmite în timp util informații și imagini cu ceea ce se întâmpla la târg. Vom realiza materiale editate care se vor transmite prin comunicate de presa. În funcție de posibilitatile tehnice, vom realiza și transmisii live pe pagina noastra de Facebook,” a precizat George Măndilă, Președinte OMD Mamaia-Constanța.
Litoralul romanesc va fi reprezentat de o delegație care va pleca la Londra la începutul lunii noiembrie, formată din: Dan Petre Leu, arhitect șef al municipiului Constanta, Sebastian Ionut Puznava, Președinte Patronatul Marea Mamaia Constanta, reprezentanți ai Aeroportului International Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Mandila, Președinte OMD Mamaia-Constanta și Oana Silviana Craciun din partea echipei de comunicare a organizației.
- George Mandila
- Mamaia