Constanța s-a înfrățit cu orașul american Fort Lauderdale
Municipiul Constanța s-a înfrățit cu orașul american Fort Lauderdale, înțelegerea de cooperare fiind semnată de viceprimarul Costin Răsăuțeanu, care se află într-o vizită de lucru în SUA.
Viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu și primarul orașului Fort Lauderdale, Dean J. Trantalis, au semnat ieri, în Statele Unite ale Americii, Înțelegerea de Cooperare dintre cele două orașe port, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanța.
Acordul prevede dezvoltarea relațiilor bilaterale în diferite domenii de interes comun, precum turism, schimburi comerciale, educație, cultură sau sport.
O delegație formată din reprezentanți ai Primăriei Municipiului Constanța și ai Universității “Ovidius” se află în aceste zile în Statul Florida, la invitația partenerilor americani, pentru a identifica oportunitățile de promovare a unor proiecte locale cu potențial economic, social și academic.
- Costin Răsăuțeanu
- Primăria Constanța