Constanța, pe primul loc în țară la scumpirea apartamentelor. Metrul pătrat a ajuns la aproape 1200 euro
După un plus de 1,2% în luna august, apartamentele noi şi vechi disponibile spre vânzare în România s-au apreciat şi în septembrie, dar avansul a fost de doar 0,6%, la un preţ mediu naţional de 1.272 euro/mp, faţă de 1.264 euro/mp la finele verii, anunţă imobilare.ro.
După un plus de 1,2% în luna august, apartamentele noi şi vechi disponibile spre vânzare în România s-au apreciat şi în septembrie, dar avansul a fost de doar 0,6%, la un preţ mediu naţional de 1.272 euro/mp, faţă de 1.264 euro/mp la finele verii, anunţă imobilare.ro.
Deşi tendinţa generală a preţurilor a fost una ascendentă în prima lună de toamnă, în două dintre marile oraşe au avut loc ieftiniri. Pe de altă parte, Bucureştiul şi Constanţa se situează, la egalitate, pe primul loc în clasamentul scumpirilor, cu marje de creştere peste media naţională.
În Capitală, pretenţiile vânzătorilor s-au majorat cu 1,8% în luna septembrie, ajungând la o medie de 1.376 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.352 de euro pe metru pătrat la sfârşitul lunii precedente).
Spre deosebire de tendinţa din ultima perioadă, cea mai semnificativă creştere a fost consemnată, de data aceasta, pe segmentul apartamentelor vechi: acestea s-au apreciat cu 2,3%, de la 1.282 la 1.312 euro pe metru pătrat. Locuinţele noi, pe de altă parte, s-au scumpit cu 1,4%, putând fi achiziţionate acum cu 1.426 de euro pe metru pătrat (faţă de 1.406 euro pe metru pătrat).
Ca şi cei din Bucureşti, vânzătorii de locuinţe din Constanţa şi-au majorat pretenţiile cu 1,8% în luna septembrie – astfel, un apartament costă, aici, 1.171 de euro pe metru pătrat util, faţă de 1.150 de euro pe metru pătrat luna trecută.
Creşteri de preţ au fost consemnate pe ambele segmente de piaţă, deşi acestea au fost inegale: apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,4% (de la 1.148 la 1.164 de euro pe metru pătrat), însă cele noi au cunoscut un avans mai semnificativ, respectiv 3,5% (de la 1.158 la 1.198 de euro pe metru pătrat).