Constanța, orașul care se spală la lighean. Acuzații grave la adresa Primăriei. Făgădău știa de mult de această situație, dar nu a făcut nimic
Electrocentrale Constanța SA acuză RADET și Primăria Constanța că mint și dezinformează opinia publică pentru a-și ascunde vina pentru situația în care au ajuns peste 100.000 de cetățeni care nu pot beneficia de apă caldă și, cel mai probabil, nici de căldură.
Electrocentrale Constanța spune că informațiile furnizate opiniei publice de către conducerea RADET nu reflectă realitatea contractuală dintre părți și plățile efectuate de către regie.
„RADET Constanța este cea care a menținut situația de nelivrare în care ne aflăm, iar obligațiile de plată restante NU se pot combate cu demagogie și informații false, în condițiile în care, în tot acest timp, constănțenii racordați la sistemul centralizat de termoficare nu au apă caldă”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului de Administrație al Electrocentrale Constanța.
Mai mult decât atât, în susținerea afirmațiilor, aceștia fac publice mai multe procese pe care le-a intentat RADET și pe care le-au câștigat în instanță, cu penalități uriașe pe care tot constănțenii vor trebui să le plătească.
„În combaterea informațiilor prin care regia încearcă negarea unor sume certe și exigibile, menționăm dosarul 3563/118/2018 prin care Tribunalul Constanța a dispus obligarea RADET Constanța la plata facturii lunii martie 2018 în cuantum de 21.119.072,46 lei. Și din acest motiv, rugăm partenerul RADET Constanța să înțeleagă faptul că realitatea documentelor fiscale emise și înregistrate de către ambele părți nu pot fi combătute cu susțineri fără fundament. Această atitudine manifestată pe toată perioada derulării contractului, respectiv prin refuz parțial la plata sau neplata debitelor, a obligat Electrocentrale Constanța SA să se adreseze instanței de judecată. Acest demers a dus la amplificarea pagubelor cu taxe de timbru și expertize judiciare”, spun reprezentanții CET.
Mai mult, bilanțul RADET Constanța este public și arată că regia are datorii înregistrate la luna iunie 2018, în cuantum de 425.240.533 lei.
De asemenea, reprezentanții Electrocentrale Constanța spun că adevărata situație este bine cunoscută de către conducerea Primăriei Constanța, care însă „în loc să se sesizeze și să verifice ceea ce s-a întâmplat la RADET Constanța, să chestioneze conducerea cu privire la neexecutarea contractului dintre părți, încearcă să găsească alți vinovați”.
„Surpinzător este și un alt aspect, respectiv faptul că atât RADET, cât și reprezentanții Municipalității critică activitatea Electrocentrale Constanța SA, însă nu găsesc de cuviință să identifice modalități concrete de plată a datoriilor, eficientizarea punctelor termice, modernizare, neexistând nicio strategie energetică, în conformitate cu Legea 121/2014 privind eficiența energetică. În cazul Constanței, în conformitate cu art. 9 alin. (13) din Legea nr. 121/2014, responsabilitatea revine autorității locale.
De altfel, tot spre știința constănțenilor aducem precizări cu privire la un alt aspect. În perioada 2017 – 2018, Electrocentrale Constanța SA a fost supusă unui control de fond al echipelor de specialitate din cadrul Curții de Conturi și ANAF. Suntem în măsură să informăm că toate cifrele reflectate în contabilitate sunt conforme cu documentele justificative”, se mai arată în comunicatul de presă.
În încheiere, Consiliului de Administrație al Electrocentrale Constanța SA își menține poziția fermă de a nu furniza agentul termic până ce RADET nu va achita sumele solicitate prin preaviz și să prezinte un plan de eșalonare a debitelor.