Constanța a intrat în Cartea Recordurilor. Suntem orașul cu cele mai multe sensuri unice care nu au niciun sens
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare
Reprezentanții Guinness World Records au ajuns astăzi la Constanța pentru a omologa un nou record mondial în orașul nostru. Oficial, Constanța a devenit orașul cu cele mai multe sensuri unice care nu au niciun sens.
Delegația condusă de francezul Jaques Deampuleas s-a oprit direct la Primărie pentru a-i înmâna edilului Vergil Chițac diploma de onoare pentru această impresionantă realizare.
„C’est incroyable. Monsieur Chitac est fantastique”, a declarat domnul Deampuleas cu o imensă admirație. „Constanța este orașul cu cele mai multe sensuri unice care, paradoxal, chiar nu au niciun sens. De fapt, oriunde te uiți în orașul ăsta, nimic nu are sens. Inclusiv pe scaunul de primar. Ce sens avea ca oamenii să aleagă un asemenea primar? Dar totuși l-au votat. Este evident că pe lângă omologarea recordului, la Constanța trebuie să ajungă și o comisie internațională de psihiatrii pentru a și putea înțelege sensul deciziilor luate de domnul primar și oamenii săi”, a mai declarat Jaques Deampuleas
Specialiștii Guinness World Records au identificat nu mai puțin de 137 de străzi cu sens unic instituite de Chițac fără nicio logică. „Este colosală această viziune. A fost pentru prima oară când am văzut oameni care efectiv au plecat la serviciu dimineața și nu au mai putut ajunge acasă fiindcă din punct de vedere tehnic, toate străzile au devenit cu sens unic, dar niciuna nu ducea spre domiciliul acestora”, a mai precizat Jaques Dampuleas.
Cel mai intrigrant sens unic, spun specialiștii, este pe una dintre străzile din Faleză Nord, care pornește de la Delfinariu și te scoate la Videle, în județul Teleorman.
Vergil Chițac a primit, pe lângă certificatul de omologare Cartea Recordurilor și un blazon foarte explicit al casei Dampuleas.