Politică

Consilierul lui Dăncilă, Darius Vâlcov a demisionat din Guvern

Darius Vâlcov a demisionat luni din funcția de consilier al premierului Viorica Dăncilă. Potrivit unor surse guvernamentale, premierul l-a chemat la o discuție. După această întâlnire, Vâlcov a demisionat.

Scris de 
 pe data 
3 iunie, 2019

Darius Vâlcov este unul dintre oamenii cei mai apropiați lui Liviu Dragnea. După condamnarea lui Dragnea, oamenii săi apropiați sunt înlăturați din funcții, unul câte unul.

Săptămâna trecută a fost retrasă din funcția de consilier onorific Anca Alexandrescu. În schimb, a fost numit deputatul Remus Borza.

Darius Vâlcov este un personaj controversat, fiind condamnat la 8 ani de închisoare, în prima instanță, pentru pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția. Darius Vâlcov ar fi săvârșit faptele de care este acuzat în perioada în care era primar al municipiului Slatina.

În prezent, dosarul său se află la Intanța Supremă, următorul termen din procesul în apel urmând să aibă loc pe 11 iunie. Vezi AICI mai multe amănunte despre condamnarea lui Vâlcov.

Darius Vâlcov a fost considerat eminența cenușie a programului economic PSD și artizan al mai multor măsuri economice controversate, în calitate de consilier al premierului Viorică Dăncilă. Vâlcov este cel care a gândit și elaborat controversata OUG 114/2018, care a bulversat mai multe sectoare economice.

 

Actualitate