Condamnare definitivă pentru Strutinsky. 10 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență
Judecătorii Curții de Apel Constanța au dat sentința definitivă într-unul dintre dosarele în care este inculpat milionarul constănțean Sorin Strutinsky, prieten și partener de afaceri cu Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu.
Magistrații Curții de Apel au decis ca Sorin Strutinsky să primească o pedeapsă de 10 ani și 8 luni de închisoare cu executare.
Decizia vine după ce, pe fond, prima instanță îl condamnase pe Strutinsky la 7 ani si 4 luni de inchisoare pentru trafic de influență, fals în inscrisuri sub semnatură privata și spălare a banilor.
Judecătorii au respins apelul înaintat de avocații lui Strutinsky și au majorat cuantumul pedepselor pentru fiecare faptă de care era acuzat omul de afaceri.
Strutinsky a fost trimis în judecată pentru patru infracțiuni de trafic de influență, dintre care una în formă continuată, instigare la săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și instigare la săvârșirea a două infracțiuni de spălare a banilor, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, printre altele, că „în cursul anului 2009, inculpatul Strutinsky Gabriel Sorin a pretins de la un denunțător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de denunțător, în baza a trei contracte încheiate cu DADL (Direcția Apelor Dobrogea Litoral)“.
Strutinsky este cunoscut ca fiind partenerul de afaceri al liderilor PSD Constanța: fostul primar Radu Mazare și presedintele Consiliului Județean, Nicusor Constantinescu. Cei trei au fost colegi la Institutul de Marină și au intrat împreună în afaceri în anul 1990, editând saptamanalul local „Contrast” – transformat ulterior în cotidianul Telegraf și apoi în trustul de presă ce includea și postul TV Neptun.
- condamnare Strutinsky
- Sorin Strutinsky