Politică

Complici la viol și pedofilie! Individul care a violat 2 copii, eliberat cu 1 an mai devreme prin legea lui Dragnea și Tudorel

Bărbatul de 39 de ani, acuzat că a violat o fată de 10 ani într-o scară de bloc din Galați și apoi a întreținut relații sexuale cu un adolescent pe faleza din Brăila, a fost eliberat din închisoare în luna decembrie, în baza legii recursului compensatoriu, relatează Mediafax.

Scris de 
 pe data 
14 martie, 2019

Individul are un trecut plin de infracțiuni, cele mai multe fiind atacuri sexuale. În decembrie 2018, el a fost eliberat în baza legii recursului compensatoriu, cu aproape un an înainte de termen.

Începând din anul 1997 el a fost condamnat pentru furt, tâlhărie, corupere sexuală, perversiune sexuală şi lipsire de libertate.

„Trecutul infracţional al inculpatului a debutat în anul 1997, printr-o condamnare pentru comiterea infracţiunii de furt. În anul 2003, inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de tâlhărie. Prin sentinţa penală nr. 549/ 2009, a fost condamnat pentru mai multe infracţiuni, printre care perversiune sexuală şi lipsire de libertate. În anul 2013, inculpatul a fost reţinut și condamnat (…) pentru comiterea mai multor infracţiuni, printre care corupţie sexuală, perversiune sexuală și lipsire de libertate. Prin aceeaşi sentinţă penală, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani şi 6 luni. În decembrie 2018, acesta a fost eliberat, în baza Legii nr. 169/2017, câştigând 342 zile”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Georgiana Streche.

Actualitate