Comisar-șef, fotografiat gol lângă mașina poliției, după o partidă de amor
Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui a declanșat o anchetă internă după ce o fotografie cu un comisar-șef dezbrăcat lângă o mașină de poliție a fost trimisă conducerii Ministerului de Interne. Fotografia a fost realizată în această vară, de un martor la întreaga scenă. După ce poza a ajuns la superiorii din Poliția Română și a fost declanșată ancheta, comisarul s-a pensionat.
Fotografia, publicată de ziarul Vremea Nouă, îl surprinde pe comisarul-șef dezbrăcat lângă autospeciala poliției, pe un câmp din județul Vaslui. Expeditorul preciza că polițistul este din cadrul IPJ Vaslui și că întreținuse relații sexuale cu o colegă de serviciu în mașina de serviciu. Se întâmpla anul acesta, la începutul lunii august. În urma investigațiilor efectuate de polițiștii de la Protecție Internă a fost identificat comisarul care la data respectivă ocupa și o funcție de conducere la nivelul unei unități de poliție.
Potrivit jurnaliștilor de la Vremea Nouă, deși în fotografie nu se observă numărul de înmatriculare al autospecialei sau identitatea polițistului, polițiștii de la Protecție Internă au identificat mașina de poliție după antenele amplasate pe mașină.
Ulterior, în timpul verificărilor, comisarul-șef a recunoscut că el este cel care apare în fotografie. Potrivit sursei citate, polițistul le-a declarat colegilor că a fost victima unei răzbunări și că fotografia a fost realizată de un bărbat pe care îl cerceta într-un dosar de trafic de persoane.
S-a pensionat imediat A doua zi după ce a recunoscut, polițistul și-a solicitat pensionarea. Cererea i-a fost aprobată, iar pe 15 august el a încheiat raporturile de muncă cu IPJ Vaslui.
Surse din cadrul IPJ Vaslui au confirmat, pentru Libertatea, că ofițerul de poliție s-a pensionat după ce le-a recunoscut superiorilor că el este cel din fotografie. Polițistul nu a dorit să divulge numele persoanei care se afla în autospecială cu el.
Citește și:
- Polițistă condamnată la închisoare și plata a 20.000 euro fiindcă și-a spionat cumnata și rudele acesteia
- Reacția polițiștilor după moartea celor doi colegi: „Știți cum au murit? Arzând de vii… Cu gurile deschise, probabil țipând sfâșietor de durere, unul peste altul”
- VIDEO. Imaginile groazei. Doi polițiști ard de vii în Loganul din dotare. Una dintre victime avea 21 de ani și era polițist de 5 luni