Actualitate

Codrin Ștefănescu și Mircea Drăghici, audiați la DNA în legătură cu folosirea banilor din subvenția primită de PSD

sursa: facebook codrin stefanescu

Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, și trezorierul PSD, Mircea Drăghici, sunt audiați luni la DNA, în legătură cu modul în care au fost folosiți banii din subvenția primită de partid de la Autoritatea Electorală Permanentă.

Scris de 
 pe data 
22 aprilie, 2019

La intrarea la DNA, Ștefănescu și Drăghici au susținut că ancheta procurorilor este „abuzivă și pe lângă Constituție”.

La începutul acestei luni, DNA a anunțat că procurorii au început urmărirea penală împotriva trezorierului PSD, acuzat că și-ar fi însușit în scop personal 380.000 de euro din subvenția acordată partidului.

Ștefănescu, a susținut, la ieșirea de la DNA că „avem informații că vor fi chemați pe rând mai mulți membrii din conducerea PSD doar ca să confirmăm ceea ce am scris în această adresă către ei și urmează ca în zilele următoare să luăm și noi o decizie în ceea ce privește acest abuz. S-ar putea să facem niște reclamații în sensul acesta.

Este foarte posibil, ne vom însoți și cu avocații partidului pentru că așa ceva este un precedent periculos pentru toate partidele politice și pentru democrația din România. (…) Urmează să luăm o decizie în zilele următoare privind acest abuz. S-ar putea să facem niște reclamații în sensul acesta„, a afirmat Codrin Ștefănescu.

Întrebat dacă va depune reclamații la Secția pentru Investigații a Infracțiunilor din Justiție, secretarul general PSD a spus că „este foarte posibil”.

Codrin Ștefănescu a susținut că Autoritatea Electorală Permanentă și Curtea de Conturi sunt singurele instituții în măsură să verifice modul în care partidele cheltuiesc banii din subvenția de la AEP, iar aceste două instituții „chiar își fac treaba”.

Reamintim că, pe 3 aprilie, DNA a anunțat oficial că procurorii au început urmărirea penală împotriva trezorierului PSD, Mircea Drăghici, pentru delapidare și utilizarea subvențiilor primite de la stat în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

Potrivit anchetatorilor, el și-ar fi însușit 380.000 de euro din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a plăti un imobil de peste 500.000 de euro.

 

Actualitate