CNATDCU a invalidat, pe motiv de plagiat, 9 teze de doctorat coordonate de Teodosie
Din 2016 până în prezent, Comisia de Teologie din cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a invalidat un total de 9 teze de doctorat coordonate de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie Petrescu, conform verificărilor făcute de jurnalista Emilia Șercan, pentru Pressone.ro.
Răspunsul Patriarhiei către ÎPS Teodosie, prin care era respinsă solicitarea arhierelului de ridicare a Arhiepiscopiei Tomisului la rangul de mitropolie, scoate la suprafață plagiatul masiv în tezele de doctorat, făcut sub coordonarea unor profesori care – conform legii – sunt răspunzători de calitatea lucrărilor științifice în baza cărora se acordă titluri de doctor.
Scrisoarea Patriarhiei amintește despre chestiunile reprobabile grave constatate de către CNATDCU în intervalul septembrie 2020 – ianuarie 2021 la școala doctorală condusă de ÎPS Teodosie.
La o zi după ce documentul a apărut în spațiul public, arhiepiscopul a organizat o conferință de presă în care, la subiectul plagiatelor, a dat vina pe… calculator. Replica lui Teodosie la afirmațiile despre plagiatele de la școala doctorală pe care o conduce sunt năucitoare:
„Eu nu am plagiat nimic… Nu sunt acuzat de plagiat. Pentru că a venit vorba, să vă spun despre ce-i vorba. La doctorat, cine-i acuzat? Nu persoana, [ci] calculatoru-i acuzat. Chiar am avut o întrunire la universitate… deci calculatorul nostru, care este identic cu cel de la CNATDCU, arată că nu este plagiat. Cei din Comisia Teologică [a CNATDCU], care nu sunt doar ortodocși, acuză plagiatul împotriva evidenței calculatorului. Ce e asta? E ceva cu totul tendențios”.
Conform investigației Emiliei Șercan, doar în ultimul an trei teze de doctorat coordonate de ÎPS Teodosie au fost invalidate de Comisia de Teologie. Acestea au fost susținute public pe 23 iunie 2020, respectiv 29 și 30 iulie 2020 și care au intrat ulterior în analiza CNATDCU. Una dintre aceste teze invalidate pentru plagiat îi aparține unui doctorand admis în 2016 cu media 10,00 și cu bursă plătită de stat, potrivit datelor publice referitoare la activitatea Școlii Doctorale de Teologie Ortodoxă de la Universitatea „Ovidius”.
Alte șase teze coordonate de Arhiepiscopul Tomisului au fost invalidate de vechiul CNATDCU (2016 – 2020), dintre care una de două ori.
Datele publice referitoare la activitatea Comisiei de Teologie a CNATDCU arată că cea mai mare problemă din perspectiva nerespectării standardelor de etică academică este la Școala doctorală de Teologie Ortodoxă de la Universitatea Ovidius din Constanța – care funcționează sub autoritatea eclezială a lui Teodosie.
12 sunt tezele de doctorat susținute la Școala doctorală de Teologie Ortodoxă de la Constanța care au fost invalidate de CNATDCU în mandatul său trecut.
Pe lângă cele șase coordonate de ÎPS Teodosie, alte patru au fost realizate sub îndrumarea profesorului preot Emilian Cornițescu, iar una sub îndrumarea profesorului preot Gheorghe Istodor. Pentru o altă teză respinsă nu am putut identifica îndrumătorul.
Profesorul Gheorghe Istodor a închis telefonul brusc după ce a fost contactat de Emilia Șercan pentru un pucnt de vedere. CITEȘTE ARTICOLUL COMPLET AICI
- IPS Teodosie
- plagiat Teodosie
- preoti