Chițac și-a dat centrala la 18C în vila din Eforie în semn de solidaritate cu constănțenii care nu au căldură
Textul acestui articol nu este o ştire reală, este încadrat la rubrica de satiră şi umor a publicaţiei noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
După ce a aflat că jumătate din constănțeni nu au căldură în apartamente de aproape două zile, primarul orașului, Vergil Chițac a luat imediat măsuri.
În semn de solidaritate cu toți constănțenii a căror ciorbă din farfurii se face sloi în trei minute, Chițac a anunțat că și-a setat centrala vilei din Eforie la 18 grade Celsius.
„Dacă sunt constănțeni care suferă de frig în case, vreau să știe că și eu sufăr alături de ei. Asta e situația! Și mai dă-i în p*** mea pe ăștia care au căldură!“, a transmis primarul. „Da, este adevărat că am aprins șemineul, dar asta e doar pentru motanul Caramel, care este mai sensibil și nu suportă frigul. El nu e om, nu e o persoană, deci nu se pune.“
De asemenea, mai mulți angajați din Primăria Constanța se arată umiți de faptul că tot mai mulți constănțeni se vaită pe rețelele de socializare că au frig în case. „Of! În fiecare an este așa. De ce să nu privim asta ca fiind o tradiție, să transformăm toată treaba în ceva pozitiv? Numai ură, proști și pesediști pe internetul ăsta!“, a transmis Oficia Suntșieupeaicinesian, o tipă altfel, care face voluntariat prin primărie.
- caldura Constanta
- pamflet
- Umor
- Vergil Chitac