Chițac se bucură că ABBA a revenit, constănțenii îl iau la mișto: „Altfel stai în aglomerație pe Aurel Vlaicu, dacă sună Abba în mașină”
Chițac a făcut o postare despre ABBA cerându-le constănțenilor să aibe „încredere”. Comentariile au fost savuroase…
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a postat duminică dimineață un mesaj pe pagina sa de Facebook, remarcând revenirea trupei ABBA, considerând-o un eveniment „miraculous” și care a reușit să îi redea speranța că „ în cele din urmă, totul va fi bine”.
„Trebuie doar să avem încredere”, a încheiat Chițac mesajul.
V. Chițac: „Dragi prieteni, preocupați cu încrâncenarea cotidiană, am trecut cu vederea unul dintre cele mai grandioase evenimente din istoria culturii populare a lumii. Trupa ABBA a revenit după 40 ani și, miraculos sau nu, a reușit să ne redea speranța că, în cele din urmă, totul va fi bine. Trebuie doar să avem încredere”.
Postarea a avut aproxiamtiv 100 de comentarii în care, într-o majoritatea covârșitoare, constănțenii l-au luat pe edil la mișto sau au fost foarte critici.
Mironescu C.: Ce bine ca au revenit ! Acum dorm mult mai linistit . Chiar am scapat de toate grijile din orașul Constanța……avem strazi asfaltate, avem unde ne putem plimba cu familia, taxe mici aproape inexistente…….ce ne-am mai putea dori ?! Felicitari esti de tot râsu si cel mai hulit dintre primari .!.
Constantin B.: Interesant. Cu Constanța ați terminat, v-ați apucat de divertisment internațional ! Str. Baba Novac așteaptă din 1970 să aibă trotuare. V-a luat-o ABBA înainte.
Ramona S.: Am luat la pas Constanta!pute!Totul este haotic!Mai rau decat pe vremea lui Fagadau!Legile sunt doar pentru fraieri?Doar intreb!
Remus R.: 99% din locuitorii orașului te huiduie si te injura in fiecare zi iar tu comemorezi, feliciți și sărbătorești evenimente și personalități care n-au nicio treaba cu noi. Asta e dovada clară că ai un retard mintal sau că ai devenit un bătrân senil care trebuie trimis de urgență la ospiciu până nu ne pune pe butuci
Elvira V: Orașul e curat…constantenii sunt fericiți …nu sunt probleme in administrarea orașului.. .toate bune si frumoase ! Era si păcat sa nu cânte ABBA în frumosul oras
Elena P.: Ce treabă avem noi cu Abba? Sunt cetățeni ai Constantei? Investesc în infrastructură orașului, sau ce?
Mihaela Mki: După ce terminați de asfaltat și igienizat orașul, vă rugăm să invitați trupa ABBA la Constanța! Le rezervăm și o stea. Peste 40 ani?
Sanda M: Postarea asta vă descrie mai limpede decât vă imaginați !
Ana D: DEZAMĂGIRE TOTALA, DOMNULE PRIMAR! Mizerie, mizerie, colcăie orașul de mizerie! Rușine sa va fie!
Paul A: Se ieftinesc parcările într-un moment atât de emoționant?
Titi D: Altfel stai în aglomerație pe Aurel Vlaicu, dacă sună Abba în mașină
Daniela B: Propun să-i chemați la anul de Ziua Marinei. Doar avem buget.
Daniel B: Poate ii invitați sa cânte pe trotuarul stelar
Doina B: Orașul este foarte murdar ,plin de gropi și câini vagabonzi. Găselnița cu Abba ,asta da preocupare de primar . Trezirea!
Vasile C: Nuuuuuu, ești dus rău cu pluta!
Elena Elly: Pui sa cânte ABBA și da i pedale… Cauta loc de parcare pe străzi, da i la stânga,… Interzis, da i la dreapta.. Unic… Da i în. Piața Ovidiu… Nu ai voie… Bine ca ne ai anunțat ca avem voie sa ascultam ABBA. Sa ne spui când votezi uniformele ptr noi, zilele de făcut mâncare, zilele se facut sex… Du te….. Cred ca și Ceaușescu era mai iubit ca tine
- Vergil Chitac
- Vergil Chitac primar