Constanța

Chițac, mesaj către constănțeni: „Pot urla cât vor. Ne plângem pe Facebook cât de rău e la Constanța”

Sursa foto: captrură video Ziarul Amprenta

Primarul Vergil Chițac le-a transmis constănțenilor că „pot urla cât vor”, referindu-se la nemulțumirile provocate de administrația locală, inclusiv în ceea ce privește noul regulament de acces în zona Peninsulară a orașului.

Scris de 
 pe data 
8 noiembrie, 2021

Edilul s-a arătat nemulțumit de faptul că locatarii din zona Peninsulară cer suspendarea Regulamentului de acces, dar și de declarațiile colegilor din PNL care au anunțat că vor propune primarului să amâne intrarea în vigoare a documentului. Chițac îi acuză pe constănțeni că se uită cu invidie la Cluj sau Oradea apoi se plâng pe Faceboo.

„Hai să privim realitatea în ochi. Ne uităm cu invidie la Cluj, la Oradea ori la Timișoara, apoi venim să ne plângem pe Facebook de cât de rău e la Constanța. Iar când vine vorba să schimbăm ceva concret în acest oraș, de pildă să îi punem în valoare centrul precum în orice alt loc civilizat din lumea asta, găsim fel de fel de tertipuri pentru a rămâne agățați de vechile metehne. Ba că lucrările fac zgomot, ba că săpăturile fac praf, ba că nu ne mai putem parca toate cele 3 mașini în zona pietonală din centru.

Vreau să vă asigur încă o dată că nu voi ceda în fața acestor comportamente care ne-au blocat în timp mai bine de 20 de ani. Ajunge cu mentalitatea asta păguboasă. Acum lucrăm pentru Constanța așa cum ar trebui să fie, nu după cum vor unii să fie. Pot urla ei cât vor, pentru că pur și simplu nu au dreptate”, a scris primarul Constanței pe pagina sa de Facebook.

Noul Regulament de acces în zona Peninsulară va intra în vigoare de la 15 noiembrie și îi va afecta direct pe locatarii din acest perimetru, care nu vor putea intra în zona veche a orașului decât cu o singură mașină de familie și doar dacă dețin cu acte loc propriu de parcare pentru aceasta.

Actualitate